• membrii Consiliului de Administratie al Spitalului Judetean au cerut CJ să organizeze cît mai repede concurs • va fi cel de-al patrulea organizat din 2010 încoace • „La un concurs se poate înscrie oricine si trebuie să cîstige cel mai bun. Mai vedem ce se va întîmpla si mai vorbim cînd se va stabili data concursului“, a declarat managerul Ioan Lazăr • Dan Vasile Constantin, noul presedinte al CA, e interesat de lista achizitiilor pe 2013 •
Postul de manager al Spitalului Judetean va fi scos cît mai curînd la concurs, atît pentru a avea un director cu contract pe termen lung, cît si pentru că perioada de interimat e pe cale să expire. În sedinta de luni, 11 februarie, a Consiliului de Administratie al unitătii sanitare, reunit într-o nouă formulă, s-a decis să se solicite Consiliului Judetean organizarea cît mai rapidă a concursului pentru postul de director. Astfel, CJ va trebui să întocmească un proiect de hotărîre care va fi supus aprobării consilierilor si să stabiliească data concursului. Aceasta nu trebuie să fie mai tîrziu de 23 martie, dată la care expiră mandatul de manager interimar al medicului Ioan Lazăr. Acesta a fost numit la finele lunii septembrie 2012 si potrivit reglementărilor, în termen de 6 luni postul trebuie ocupat definitiv în urma unui concurs. Rămîne de văzut acum cine vor fi cei care vor dori să se înscrie la acest examen. Întrebat dacă va participa, doctorul Lazăr a fost destul de evaziv: „La un concurs se poate înscrie oricine si trebuie să cîstige cel mai bun. Mai vedem ce se va întîmpla si mai vorbim cînd se va stabili data concursului“. Medicul Lazăr a fost numit anul trecut si era considerat drept omul care ar putea scoate spitalul din impasul financiar în care se afla. Cert este că de atunci si pînă acum, pacientii au simtit categoric o îmbunătătire a serviciilor. Dacă ne gîndim numai la faptul că nu mai trebuie să-si cumpere medicamentele si tot este o mare realizare. Cu toate acestea, diverse „voci“ mai mult sau mai putin apropiate de mediul politic sustin că doctorul Lazăr ar fi deranjat pe unii. Consiliul Judetean a organizat de la preluarea din 2010 a Spitalului Judetean trei concursuri pînă acum. Primul a fost în decembrie 2010 si a fost cîstigat fără probleme de medicul Petrovici, numai că, după doar o lună, acesta a demisionat. Cel de-al doilea a fost în toamna lui 2011 si singura candidată interesată, economista Gabriela Zamfir, a renuntat chiar în ziua examenului. În ianuarie 2012, CJ organiza un nou concurs, preferat fiind pentru postul de manager doctorul Ciubotaru. Surpriza a fost atunci cînd s-au mai înscris încă doi candidati: doctorul Uleia, cel care a condus Spitalul Bicaz iar celălat era o doctorită din Moldova, Ala Nemerenco, reputat medic basarabean, cu multiple competente manageriale obtinute în SUA. După cum era de asteptat, candidatii supriză au fost respinsi pe motiv de dosar si a ajuns director doctorul Lucian Ciubotaru. Revenind la ziua de ieri, noul CA al spitalului s-a reunit, ieri, atît pentru a se familiariza noii membri cu statutul cît si pentru a face cunostintă cu problemele unitătii. Ca urmare a schimbării raportului de forte din CJ, unul dintre membrii CA a fost înlocuit. Astfel, Constantin Iacoban de la UNPR a fost schimbat cu PSD-istul Dan Vasile Constantin, care este noul sef al forului de conducere de la spital. Celălalt reprezentant al CJ-ului, Nadina Simion (PP-DD) a rămas în continuare. Si reprezentantii DSP au fost înlocuiti, doctoritele Mihaela Grădinaru (fost sef al CA) si Roxana Pipirigeanu fiind schimbate cu medicii Maria Căescu si Dan Morenciu. Doctorul Huianu este singurul care este în afara zbuciumului politic, el fiind numit în CA de către presedintele CJ, Culită Tărîtă, si doar el îl poate schimba sau mentine. Dan Vasile Constantin s-a arătat interesat de partea financiară, solicitînd să vadă lista de achizitii a unitătii pentru anul 2013. Motivul solicitării a fost acela că lista ar fi ajuns la Consiliul Judetean, dar nu a fost avizată si de membrii CA. Iar vineri, 15 februarie, va avea loc o altă sedintă a CA. Pentru că SJU Neamt nu a beneficiat în ultimii ani decît de foarte putini bani pentru aparatură, majoritatea sectiilor folosesc echipamente sau aparate depăsite fizic si moral. Tocmai de aceea, directorul spitalului ar fi cerut sefilor de sectie o listă cu necesarul, iar pe baza acesteia urmează să solicite finantare, fie de la CJ, fie de la minister. Una dintre cele mai celebre vechituri este tomograful, care necesită de ani buni să fie înlocuit, dar niciodată nu s-au găsit bani si pentru asta.