spot_img
spot_img
2.2 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

Zi înfricosãtoare de Halloween la spitalul din Bârlad

- Advertisement -

Pe 31 octombrie (de Halloween!), la Compartimentul de Primire Urgente (CPU) din cadrul Spitalului de Urgentã “Elena Beldiman” din Bârlad, cadrele medicale s-au confruntat cu mai multi pacienti intoxicati, voit sau nevoit, care cu alcool (cei mai multi), care cu sodã causticã ori detergent, iar unul dintre pacienti a fost salvat dupã ce s-a atârnat în streang, fiind salvat în ultima clipã! Primul a fost adus la orele 11.00, un bãrbat din comuna Banca, de 69 de ani, care s-a intoxicat involuntar cu sodã causticã (a încurcat sticlele de bãuturã). Bãtrânului i s-a administrat tratamentul adecvat, având doar leziuni usoare si este internat la Sectia ORL. La orele 21.00 a fost adusã o femeie de 52 de ani, din Murgeni, care a înghitit voluntar detergent (o solutie de detergent de vase), pentru a termina cu viata. N-a reusit, ea fiind salvatã de medicii bârlãdeni si internatã la sectia Psihiatrie a Spitalului “Elena Beldiman”. La orele 0.00, cã tot era Halloweenul, a fost adus de ambulantã un bãrbat de 40 de ani, din comuna Zorleni, care a încercat sã se spânzure, dar a fost salvat de familie în ultima secundã. Si el a ajuns la psihiatrie, alãturi de încã sase pacienti care au fost adusi pe parcursul zilei de 31 octombrie la CPU Bârlad, pentru intoxicatie acutã cu alcool, deci beti turtã!

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.