EVUL MEDIU Iarna a lovit crunt judetul Vaslui, unde peste 1.000 de oameni din trei sate sunt izolati de sãptãmâna trecutã. Zãpada asternutã pe drumuri trece de doi metri, iar utilajele venite s-o curete s-au împotmolit. Luni, cu greu, un buldozer a reusit sã ajungã la prima dintre localitãti. Cu lacrimi în ochi, sãtenilor nu le-a venit sã creadã cã, dupã zile de viscol cumplit, cineva din lumea de afarã le-a readus speranta.
PRÃPÃD. În timp ce de la judet vin informatii linistitoare, în satele vasluiene se petrec adevãrate drame. Sute de oameni nu au mai iesit din curtile lor de zile întregi, fac pâine în cuptor si încing sobele sã nu moarã de frig în case. Masinile cu alimente nu au mai ajuns la magazine, asa cã marfa e pe sfârsite. Bãtrânii singuri si neputinciosi nu au fost abandonati de vecinii mai în putere, care le-au sãrit în ajutor în aceste zile de urgie. Le-au tãiat lemne, le-au deszãpezit curtile si le-au adus mâncare. O dovadã de solidaritate cum rar întâlnesti în zilele noastre. Desi iernile la noi sunt aspre, în ultimii ani, spun oamenii, fenemonele periculoase au devenit frecvente. Viscolul nãprasnic de sãptãmâna trecutã aproape i-a îngenunchiat pe tãrani, cãrora le-a rãmas o singurã sperantã: Dumnezeu din Ceruri. În comuna Coroiesti, vitregitã din punct de vedere al asezãrii greografice, e drept, problemele sunt departe de a fi rezolvate. În satele Hreasca si Chilieni, sute de oameni sunt izolati de joia trecutã. Patru bolnavi de diabet au nevoie urgentã de insulinã, iar o bãtrânã decedatã nu poate fi îngropatã deoarece preotul nu poate ajunge în sat sã-i tinã slujbe. Abia ieri, la prânz, dupã o luptã inegalã cu natura, localitatea Mireni a fost deblocatã.
„Am crezut cã ne astupã zãpada!”
Primarul Cristi Lungu a reusit sã-si croiascã drum pânã la oamenii din Mireni cu un utilaj închiriat. Celor de aici nu le-a venit sã creadã când au vãzut drumul deblocat. „A fost jale aici, la noi. Suntem izolati de joi. Nimeni nu a intrat si nimeni nu a iesit din sat. Auzisem la televizor cã se stricã vremea din nou, dar nu ne-am asteptat la asa ceva. A fost un viscol cumplit, am crezut cã ne astupã cu totul. Am iesit si noaptea din casã sã curãt zãpada din curte, pentru cã dimineata ne trezeam înzãpeziti. Parcã eram în Siberia, asa de rãu a fost. Aveam aproape doi metri de zãpadã în curte. Încã putin si ne acoperea”, a spus Gheorghe Pruteanu. Bãrbatul si sotia lui au supravietuit cum au putut. „Am fãcut pâine, cã la magazin nu a mai ajusn masina. Ne-a fost teamã sã nu aibã cineva nevoie de ambulantã, cã murea cu zile. Dacã nu era sotul meu, eu nu mã descurcam singurã. A luptat singur cu zãpada, iar eu nu am putut decât sã îl urmãresc de le geam. Toatã ziua si toatã noaptea am pus lemne pe foc. Soba de teracotã s-a încins si chiar a început sã crape de la cãldurã. Ne-a fost teamã sã nu cedeze hornul, sã luãm foc. A fost ger, nu am fi rezistat altfel. Am pus pãturi în usi, ne-am protejat cum am putut. Si gãinile au murit de ger. Le-am gãsit înghetate în poiatã. Astãzi (ieri n.r.), când am auzit cã se apropie tractorul, nu ne-a venit sã credem. E bine cã au ajuns si la noi. Sã ajungã microbuzul si la Mireni, sã putem merge la Bârlad sã ne luãm medicamente. În fiecare an, iarna e si mai grea. Nu stiu cum e prin alte sate, dar la noi e nenorocire!”, a spus sotia.
„Vã mulțumesc cã ati ajuns si la mine!”
Am pornit spre cãsuta bunicii Anica Boghiu, o femeie singurã, bolnavã, în vârstã de 82 de ani. Sãrmana suferã de Parkinson, dar chiar si asa a fost primitoare, s-a scuzat cã nu se poate exprima corect si ne-a asigurat cã e bine. A avut alãturi un nepot, care a fost lângã ea în permanentã în aceste zile. I-a tãiat lemne, i-a curãtat curtea de troieni, i-a dat mâncare, apã si le-a purtat de grijã si orãtãniilor pe care le creste bunica. „Sunt bãtrânã, am 82 de ani. Dumnezeu e bun cu noi! Are grijã de toatã lumea! Am un nepot cuminte, nu mã lasã la greu! Mã rog pentru el si pentru toti sã iesim cu bine si din iarna asta. Vã mulțumesc cã ati ajuns si la mine!”, a spus, cu lacrimi în ochi, bãtrâna. Nepotul ei, Costinel, are grijã sã nu-i lipseascã nimic. „Este bunica mea, ea m-a crescut, ea a avut grijã de mine. Acum, e rândul meu sã am grijã sã nu îi lipseascã nimic. Au fost zile grele, cu zãpadã multã, viscol puternic si ger. Am venit foarte des sã vãd ce face, cum este. M-am asigurat cã are apã, mâncare, cã este cald în casã. Am reusit sã ne facem unele provizii dupã ce am vãzut avertizãrile meteorologilor si ne-am descurcat cum am putut. M-am strãduit sã nu îi lipseascã nimic bunicii mele”, a dat asigurãri omul. Am lãsat-o pe bunica Anica în rugãciune. Era bucuroasã de vizitã si ne-a rugat sã revenim, în vizitã. La Mireni, lumea a iesit în drum sã se asigure cã drumul cãtre satul vecin s-a eliberat de troieni. „Doamne fereste sã te îmbolnãvesti sau sã îti ia foc casa! E greu tare! Duminicã noaptea, primarul a venit cu tractorul si cu politia si au luat o fatã bolnavã de inimã si abia au reusit sã o ducã la ambulantã, în Movileni. E bãtaia lui Dumnezeu!”.
„Pentru cã preotul nu poate ajunge în sat, bãtrâna nu poate fi îngropatã”
La iesirea din Movileni cãtre Hreasca, zãpada a fãcut zid de netrecut. Utilajul nu a putut înainta decât câteva sute de metri pe drumul îngust, troienit. „Cea mai dificilã luptã e cea cu natura. Noi avem trei sate într-o situatie foarte grea. Am reusit sã ajungem astãzi (ieri n.r.) la Mireni, dar de joia trecutã am pierdut legãtura, fizic, vorbind, cu locuitorii din Hreasca si Chilieni. Aflãm vesti despre acesti oameni numai prin telefon. Avem la Hreasca patru bolnavi de diabet, cãrora li s-a terminat insulina si trebuie sã ajungem la ei neaparat cu medicamentele necesare, dar avem si o situatie nefericitã, un deces. Pentru cã preotul nu poate ajunge în sat, bãtrâna nu poate fi îngropatã. Si la Mireni avem douã decese, dar astãzi (ieri n.r.) vor ajunge sicriile în sat si se vor face toate cele necesare pentru înmormântare. Deblocarea drumului cãtre Hreasca este foarte dificilã. Sunt sapte kilometri de drum pânã în sat si, dupã portiuni mici facile, avem kilometri întregi de zid de zãpadã, care mãsoarã si doi metri. Nu cred cã ajungem astãzi (ieri n.r.) acolo. Exclus! Poate mâine,spre searã, sã vedem cum ne descurcãm. Iar pe cei din Chilieni îi las deocamdatã asa. Nu pot ajunge la ei decât la finele sãptãmânii. Si acolo sunt alti sapte kilometri de drum de deszãpezit. Facem tot ce este omeneste posibil sã scoatem oamenii din nãmeti!”, a declarat Cristi Lungu, primarul comunei Coroiesti.
