spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

Vasile Blaga: Este nevoie de un guvern, cât mai rapid

- Advertisement -

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, duminică, la Digi24, că este nevoie de „un Guvern cât mai rapid” şi că formula aleasă de şeful statului de a invita toate partidele parlamentare la aceeaşi oră la consultările pentru desemnarea premierului este una firească, având în vedere majoritatea creată după 9 decembrie.

„Este firesc. Probabil că nu este uzual, pentru că nici nu am avut majorităţi de 66 % până acum, cel puţin în ultimii opt ani de zile nu am avut astfel de majorităţi. Au fost de fiecare dată majorităţi, haideţi să le spun, fragile. (…) Într-adevăr, în 2008 a fost o mare coaliţie între stânga şi dreapta, între noi şi PSD. Credem că avem nevoie de un guvern cât mai rapid cu putinţă şi am spus asta şi în timpul campaniei electorale, pentru a nu pierde vremea. Până la urmă suntem în faţa unui an, 2013, care se anunţă dificil”, a declarat Vasile Blaga.

Blaga a mai spus că în cazul în care USL va menţine ca propunere de prim-ministru pe Victor Ponta şi preşedintele îl va desemna pe acesta ca premier, din punctul său de vedere, acest lucru nu va fi o surpriză, având în vedere că votul popular de la 9 decembrie a fost unul clar.

„Dacă ei (USL – n.r.) vor veni cu această propunere, nu cred că va fi o surpriză. Părerile domnului preşedinte despre domnul Ponta, probabil, nu se vor schimba, dar discutăm de un vot popular, un vot popular majoritar în favoarea USL. Cu toate că noi am atras atenţia asupra pericolelor pe care le reprezintă USL-ul, inclusiv asupra faptului că nu au propus un buget înaintea campaniei electorale pe 15 octombrie când trebuia să vină cu el”, a declarat Blaga.

El a precizat că PDL nu va propune un nume de premier.

„Noi, PDL, nu propunem un candidat pentru funcţia de premier. Cu tot ARD-ul, cu 80 de voturi în Parlament, nu poţi să-ţi creezi o majoritate. Un nume de premier ar fi fost o copilărie. Noi am analizat acest lucru extrem de serios în Colegiul Director de vineri (CDN al PDL – n.r.), am adoptat această poziţie. USL va merge unit la Cotroceni, eu aşa cred. Pe de altă parte, noi vom fi în Opoziţie, sarcina noastră este de a scoate în evidenţă eventuale derapaje ale Puterii, spre acest lucru trebuie să ne concentrăm în continuare”, a declarat Blaga.

El a adăugat că mandatul PDL la consultările de luni de la Cotroceni va fi foarte simplu şi vizează temele de interes naţional. ” Pe probleme de interes naţional, dacă vom fi solicitaţi vom participa la discuţii cu actuala Putere. Şi sunt destule teme de discutat: modificarea Constituţiei, reorganizarea teritorială a României, o nouă lege electorală. Pe de altă parte, vom susţine că nu vom putea sprijini un Guvern din care nu facem parte, cu atât mai mult cu cât, iată, USL, în campania electorală a evitat orice discuţie pe marginea programului de guvernare”, a mai declarat preşedintele PDL.

Întrebat ce a schimbat atitudinea PDL vizavi de guvernare în ultimele zile, Blaga a spus: „Pur şi simplu votul, pentru că suntem într-o democraţie”. „USL a obţinut un vot majoritar. Mai mult, toate discuţiile din ultimul timp arată din vechea Putere, Puterea de până în aprilie, doar noi (PDL – n.r.) rămânem în Opoziţie. (…) Deci, votul popular plus toate aceste discuţii trebuie respectat”, a mai declarat Vasile Blaga.

AGERPRES.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.