spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

AVAS: Statul a încasat încă 170 de milioane lei din privatizarea Automobile Craiova

- Advertisement -

Statul român a încasat încă 170 de milioane de lei din privatizarea companiei Automobile Craiova, preluată de Ford Motor Company, şi va deţine şi o nouă companie cu active de peste 90 de milioane lei, care nu ţin de activitatea principală desfăşurată de Ford la Craiova.

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului /AVAS/ a virat bugetului de stat 170 de milioane de lei, provenind din finalizarea contractului de privatizare a S.C. Automobile Craiova S.A., precizează un comunicat al AVAS remis marţi AGERPRES.

Pe lângă această sumă, agreată în cursul negocierilor purtate de AVAS pe parcursul acestui an cu reprezentanţii Ford Motor Company (SUA), actualul proprietar al societăţii, patrimoniul autorităţii se va îmbogăţi, totodată, cu o nouă companie – S.C. Active Conexe S.A – care concentrează active ce nu ţin de activitatea principală desfăşurată de Ford la Craiova, respectiv fabrica Mecatim din Timişoara şi o serie de proprietăţi imobiliare situate în mai multe judeţe.

Noua companie deţinută de statul român va avea active în valoare de peste 90 de milioane de lei şi un capital de operare de 30 de milioane de lei, pentru următorii doi ani. Potrivit AVAS, sunt toate şansele ca S.C. Active Conexe să devină profitabilă, multe dintre clădiri, service-uri sau spaţii comerciale putând genera venituri.

‘Consider privatizarea S.C. Automobile Craiova SA o reuşită care a creat statului român o serie de avantaje financiare: de la preţul iniţial şi o valoare semnificativă a investiţiilor, până la alimentarea bugetului cu o sumă importantă în această perioadă grea. Cel mai important, însă, rămâne faptul că au fost asigurate locurile de muncă într-o societate comercială aflată în 2007 într-o situaţie extrem de dificilă’, a declarat preşedintele AVAS, Adrian Volintiru.

La rândul său, Andrei Creci, vicepreşedintele coordonator al activităţii de post-privatizare din cadrul AVAS, consideră că parteneriatul cu un investitor de anvergura Ford poate repoziţiona România pe harta interesului altor posibili investitori. În acelaşi timp, există premisele unei dezvoltări a economiei locale, prin apariţia unor noi societăţi comerciale, în calitate de furnizori, dar şi prin crearea condiţiilor pentru o mai rapidă dezvoltare a infrastructurii în zonă.

Ford a preluat Automobile Craiova în 2007, iar în contractul de privatizare era prevăzută obligaţia Ford de a restructura grupului de societăţi Automobile Craiova SA, prin separarea producţiei de automobile de celelalte activităţi conexe, măsură care presupunea transferul către statul român şi acţionarii minoritari ai Automobile Craiova SA a unor active aflate în proprietatea Ford Romania SA şi a Automobile Craiova SA.

AGERPRES.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.