Zeci de suceveni care aveau diferite sume de bani depuse la CEC Bank s-au trezit cu conturile golite peste noapte, cazul fiind anchetat de ofiţeri din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.
Banii (din informaţiile noastre, câteva miliarde de lei vechi) s-au volatilizat la sucursala CEC Bank Fundu Moldovei, din conturile a aproximativ 40 de persoane din comună, precum şi din comuna învecinată, Breaza.
Ştefania Zdrob, în vârstă de 68 de ani, din satul Colacu, comuna Fundu Moldovei, este unul dintre păgubiţi.
Femeia avea depus la CEC Fundu Moldovei suma de 20.000 de lei, însă, nu de mult, a aflat că nu mai are nici un leu în cont.
De vină, susţine păgubita, ar fi o angajată a băncii, salariată la sucursala CEC Bank din Fundu Moldovei.
“Am avut toată încrederea în CEC, ca instituţie de stat garantată, iar acum ne-am trezit că nu mai avem aceste sume. Eu am o pensie de 580 de lei, după 31 de ani de muncă, şi acum ce mă fac? Ne-am adresat la CEC, dar nu avem decât promisiuni şi iar promisiuni”, a precizat femeia.
Dosarul a fost înregistrat iniţial la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, însă, dată fiind valoarea prejudiciului, a fost disjuns Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
“CEC Bank a decis să acopere prejudiciul cauzat clienţilor”
În cursul zilei de ieri, am cerut şi un punct de vedere oficial al CEC Bank legat de delapidarea de la sucursala Fundu Moldovei.
Oltea Cristina Belciuganu, director în cadrul Direcţiei de Marketing şi Comunicare a băncii, ne-a transmis că instituţia pe care o reprezintă a demarat o anchetă internă în legătură cu acest caz.
“Ancheta a fost derulată de o echipă din centrala băncii, care s-a deplasat la faţa locului şi a discutat cu fiecare dintre clienţii care ne-au sesizat nereguli. În urma anchetei interne, CEC Bank a decis să acopere prejudiciul cauzat clienţilor de fosta salariată a băncii, în acest scop semnând cu fiecare dintre clienţii prejudiciaţi câte o convenţie-angajament. În cel mai scurt timp, banca va credita conturile clienţilor cu sumele reclamate şi dovedite, urmând ca, în vederea recuperării prejudiciului, banca să se constituie ca parte civilă împotriva fostei salariate”, ne-a transmis Oltea Cristina Belciuganu, reprezentanta CEC Bank, precizând că până în prezent s-au semnat convenţii cu 35 de persoane.
monitorulsv.ro