Atentie, drum european la Vaslui…
RECEPTIE ESUATÃ… Drumul european 581, care face legãtura între sudul tãrii si Republica Moldova, este finalizat. Un drum realizat impecabil de cãtre grupul de firme al lui Umbrãrescu, însã – cum le stã bine românilor, este si un „însã”! – ar mai fi unele chestiuni de pus la punct. Ieri, trebuia sã fie receptia finalã a drumului, însã din motive care nu tin de Compania Nationalã de Drumuri si Autostrãzi aceastã receptie se va face în jurul datei 27 noiembrie. Ceea ce frapeazã atunci când vine vorba de acest drum total modernizat este faptul cã, atunci când a fost semnat contractul, nu s-a luat în calcul si faptul cã… trebuie vopsite si capetele de pod, pentru o semnalizare corectã! „Nu au fost prinse în proiect aceste cheltuieli. S-a încercat o discutie la minister, însã fiind vorba de fonduri europene nu s-a gãsit încã o solutie. Va trebui sã le vopsim noi singuri, va trebui sã gãsim solutia”, spune un oficial din cadrul Drumurilor Nationale Vaslui. O altã aiurealã este si modul în care s-a încheiat contractul de modernizare a drumului national pe tronsonul Crasna-Vaslui-Iasi. Din cauza unei erori de redactare a proiectului tehnic, pe o distantã de 600 de metri, de la sensul giratoriu de la Crasna si pânã la podul de fier, nu se poate face modernizarea drumului. Adicã, e drumul nimãnui!
În octombrie 2011, fostul ministru al Transporturilor, Anca Boagiu a venit la Vaslui pentru a vedea cum decurg lucrãrile de modernizare a drumului european 581, de la intrarea în judet, la Tutova, si pânã la vama Albita. Anca Boagiu a vizitat santierul de pe Drumul European 581, alãturi de oficiali din partea Spedition UMB-Tehnostrade Bacãu, constructorul care a câstigat licitatia. Reabilitarea DN 24, de la limita judetului Galati si pânã la vama Albita, prin Bârlad-Crasna, a fost o lucrare de proportii, executatã foarte bine de grupul de firme al lui Umbrãrescu. Boagiu a fost anuntatã, acum un an, cã drumul va fi finalizat pânã în vara anului 2012. Oficialii de la UMB Spedition-Tehnostrade Bacãu, constructorul care a câstigat si licitatia pentru modernizarea drumului national pe tronsonul Crasna-Vaslui-Iasi, au anuntat cã în mai-iunie 2012 se vor termina lucrãrile pe segmentul Bârlad-Crasna-vama Albita, astfel cã traficul spre si dinspre Republica Moldova ar trebui sã se desfãsoare în conditii foarte bune, fapt pe care l-au sesizat toti soferii care trec pe acest tronson de drum. Lucrãrile de modernizare a drumului european au însemnat o investitie de peste 50 de milioane de euro, pentru o distantã de 103 kilometri. Odatã cu încheierea lucrãrilor, spunea ministrul Boagiu, urmau sã disparã si „gropile” istorice de pe acest drum important în relatia comercialã a României cu Republica Moldova. „Vasluienii au fost destul de vitregiti în ceea ce priveste finantarea proiectelor de modernizare a infrastructurii, fatã de alte zone, însã lucrurile se vor schimba în bine si pentru aceastã zonã”, a spus ministrul. Toate bune si frumoase, însã a apãrut o problemã.
Unde sunt banii pentru vopsirea capetelor de pod?
Când oamenii lui Umbrãrescu au terminat lucrãrile de asfaltare si constructie ale noilor poduri si-au dat seama de un lucru care scãpase tuturor în fazã initialã: de unde bani pentru a vopsi corespunzãtor zecile de capete de pod de pe cei 103 km? „A fost o scãpare. S-au cãutat solutii, prin firma care asigurã consultanta întregului proiect, însã fiind vorba de fonduri europene nu s-a putut obtine suplimentarea bugetului initial. Nu s-au alocat bani, capetele de pod trebuie vopsite pentru semnalizarea rutierã, iar noi va trebui sã gãsim singuri o solutie”, spune un oficial al Drumurilor Nationale. Tot ca o scãpare, nu au fost prinse în contract nici marcajele orizontale, însã pânã la urmã s-a gãsit o solutie si lucrãrile au fost fãcute. Acum, capetele de pod sunt vopsite în gri si creazã unele probleme pe timp de noapte. Nu sunt singurele lucrãri rãmase pe acest drum european. Desi asfaltul este turnat integral pe toatã distanta de 103 km si conditiile de trafic sunt foarte bune, firmele lui Umbrãrescu mai au de executat si patru parcãri destul de mari, având în vedere cã pe acest drum circulã zilnic mii de camioane. Una dintre parcãri, în dreptul satului Cretesti, este aproape finalizatã, mai rãmân alte trei parcãri de fãcut în primãvara anului viitor. Conform unor informatii, executia parcãrilor a fost întârziatã de procesele de expropriere, care s-au finalizat între timp.
Vorba românului: pe noi cui ne lasi?
Pe lângã problemele de pe drumul european 581, grupul de firme al lui Umbrãrescu are necazuri si la noua lucrare de modernizare a drumului national Vaslui-Iasi, lucrare care ar trebui sã înceapã de la sensul giratoriu Crasna, fãcând legãturã cu DE 581. Când sã se apuce de lucrare, constructorul si-a dat seama cã este în fata unei provocãri. Proiectul tehnic al lucrãrii prevedea ca asfaltarea sã încea din zona vechiului pod de fier, cu 600 de metri mai putin decât drumul propriu-zis! Adicã, cum se întâmplã la români, soferii ar urma sã meargã pe drum modernizat de la Bucuresti la Vaslui si, mai apoi, spre Iasi, însã mai putin pe jumãtate de kilometru, în zona Crasna. „Nu a fost prinsã la proiectare, însã se cautã o solutie. Trebuie refãcut si completat proiectul”, sustin sursele noastre. Lucrãrile de modernizare si reabilitarea a DN 24 pe tronsonul Crasna-Vaslui-Iasi, pe o distantã de 77,45 km, sunt finantate cu fonduri de la Banca Europeanã de Dezvoltare, peste 87 milioane euro. Constructorul este asocierea UMB Spedition-Tehnostrade Bacãu, adicã Umbrãrescu. Totusi, se impune si o veste bunã, printre atâtea neajunsuri. Dorinel Umbrãrescu a decis sã repare, pe banii sãi, podul Ralea din Husi, care face atât de multe probleme soferilor aflati în tranzit spre si dinspre vama Albita. Podul, care desparte Husul în douã, va fi refãcut si adaptat traficului greu.