Protectia Consumatorilor, un ghimpe în coasta bãncilor

Conducerea Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor (CJPC) Vaslui a propus Autoritãtii Nationale pentru Protectia Consumatorilor suspendarea activitãtii de creditare a unei bãnci din judetul Vaslui, pe motiv cã aceasta nu a pus în aplicare mãsurile de conformitate stabilite în urma controalelor. „Pânã acum, patru bãnci au fost amendate cu 994.000 de lei. Una dintre institutiile bancare sanctionate trebuie sã plãteascã o amendã de 112.000 de lei. Nu este prima datã când unitatea respectivã este amendatã, conducerea acesteia urmând sã plãteascã 552.000 de lei. Pur si simplu, banca în cauzã nu vrea sã se supunã legii. În consecintã, am fãcut propunerea de suspendare a activitãtii de creditare”, a spus Dan Liviu Cain, directorul CJPC Vaslui. Legea a fost încãlcatã în clipa în care bãncile si-au anuntat clientii prin acte aditionale, cã „pentru creditul pus la dispozitie, banca va percepe un comision de administrare credit, reprezentând însumarea comisioanelor lunare prevãzute în contractul de credit încheiat între împrumutat si bancã”. Concret, asta înseamnã cã în loc sã elimine comisionul de risc, l-au cumulat cu celelalte comisioane. A dispãrut doar denumirea „comision de risc”, însã rata a rãmas neschimbatã. Alte bãnci au introdus abia acum comisionul de administrare, cu o valoare mai mare decât cea a comisionului de risc. Zeci de vasluieni au reclamat la CJPC Vaslui nerespectarea OUG 50/2010. O parte dintre ei si-au primit înapoi banii încasati abuziv.