spot_img
spot_img
4.7 C
Vaslui
26-nov.-2024
spot_img
spot_img

Cazul dispariţiei fostului şef al Bursei Sibiu: CNVM a sesizat Parchetul cu privire la falsuri în actele WBS România şi a închis firma. Sima, amendat cu 50.000 de lei

- Advertisement -

CNVM a sesizat Parchetul după ce a constatat existenţa unor falsuri în acte la casa de brokeraj WBS România, condusă până anul trecut de fostul şef al Sibex Cristian Sima, a retras autorizaţia de funcţionare acordată firmei şi a aplicat amenzi de 201.000 lei.

Comisia i-a amendat cu câte 50.000 de lei pe Sima, pe preşedintele CA şi directorul general al WBS România, Anca Bunea, şi pe reprezentantul Compartimentului de Control Intern Dan Vătămanu, potrivit unor ordonanţe emise, joi, de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM).

Sima a fost preşedinte al Consiliului de Administraţie şi director general al WBS România în perioada iunie 2003 – aprilie 2011.

CNVM le-a interzis lui Sima, Bunea şi Vătămanu să activeze pe piaţa de capital, pentru cinci ani.

Comisia l-a amendat şi pe alt reprezentant al Compartimentului de Control Intern, Brânduşa Consuela Tănase, cu 10.000 de lei, şi i-a interzis să activeze pe piaţa de capital pentru trei ani.

De asemenea, WBS România a fost amendată cu aproape 41.000 de lei şi i-a fost retrasă autorizaţia de funcţionare.

În ordonanţele emise de Comisie, se arată că în contabilitatea WBS România nu au fost evidenţiate operaţiuni bancare realizate prin intermediul conturilor bancare deschise de firmă la o instituţie de credit din străinatate.

Comisia arată că în contabilitatea WBS România neînregistrarea unor operaţiuni derulate prin conturile bancare a determinat raportarea unor solduri incorecte privind disponibilităţile societăţii şi implicit efectuarea de către societate a unor raportări lunare, semestriale şi anuale către CNVM care nu prezentau imaginea fidelă şi corectă a situaţiei financiare a societăţii.

„Prin raportarea unor situaţii care nu reprezentau fidel starea societăţii şi implicit denaturau raportările privind adecvarea capitalului la riscuri societatea nu a implementat corespunzător politicile privind evaluarea riscurilor suportate, încâlcând prevederile art. 24 alin. (1) şi prevederile secţiunii 8 Capitolul III din Titlul II, Partea I din OUG nr. 99/2006”, se arată în ordonanţe.

Comisia arată că specimenele de semnătură declarate şi valide la momentul controlului, în relaţia cu instituţiile de credit la care societatea avea deschise conturi, erau diferite de cele aprobate prin hotărârea Consiliului de Administraţie al WBS România din data de 2 aprilie 2012.

Din ordonanţe mai reiese că a fost identificată o situaţie când firma nu a restituit, la solicitarea clientului, fondurile aparţinând acestuia, precum şi că WBS România a păstrat disponibilităţi proprii în conturile destinate păstrării fondurilor clienţilor.

CNVM a suspendat în urmă cu o săptămână activitatea WBS România întrucât reprezentanţii firmei de brokeraj nu au pus la dispoziţia auditorilor informaţii suficiente, iar acesta nu putea să exprime o opinie cu privire la conturile de disponibilităţi ale societăţii la data de 11 octombrie.

Pentru protejarea intereselor investitorilor, CNVM a dispus ca firma să restituie lichidităţile clienţilor şi să le transferare portofoliilor acestora, conform instrucţiunilor acestora.

Totodată, în termen de 30 zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei de sancţionare, WBS România are obligaţia de a convoca AGA în vederea lichidării societăţii sau modificării obiectului de activitate al acesteia şi, după caz, de a elimina din denumirea societăţii sintagma „societate de servicii de investiţii financiare”.

Comisia a dispus şi ca toate evidenţele şi înregistrările referitoare la serviciile şi activităţile de investiţii desfăşurate să fie păstrate de WBS România pentru minim 5 ani.

Controlul CNVM la WBS România a început la 11 octombrie, după plecarea lui Cristian Sima din România. Sima a declarat la 12 octombrie, într-o emisiune TV, că se află în Reykjavik (Islanda) şi că a plecat din România de frică, întrucât i s-ar fi cerut să îşi cedeze toate activele pe care le are după ce a pierdut banii clienţilor prin firma WBS Holding, prin care tranzacţiona pe pieţele externe.

Sima a fost acţionar la WBS România până anul trecut, când a vândut acţiunile pentru a evita o incompatibilitate cu funcţiile de preşedinte CA şi director general al Sibex.

WBS România este una dintre cele mai mici firme de brokeraj active pe bursa de la Bucureşti, unde a intermediat în primele zece luni tranzacţii de doar 13,1 milioane lei. Pe de altă parte, firma era mult mai activă pe bursa de la Sibiu, unde activa ca market maker pentru contractele futures cu activ suport pe indicele Dow Jones şi realiza chiar şi aproape jumătate din rulajul lunar.

Potrivit unor surse din CNVM, instituţia a solicitat deja informaţii despre activitatea WBS Holding de la autoritatea de reglementare din Marea Britanie, care supraveghează şi piaţa de capital din Insulele Virgine Britanice.

„Încă este aşteptat un răspuns şi pe baza informaţiilor respective se vor putea stabili paşii următori”, au declarat pentru MEDIAFAX sursele citate.

MEDIAFAX.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.