Magistraţii Tribunalului Braşov audiază miercuri, alţi 21 de angajaţi ai CFR pentru care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov au emis mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile. Marţi au fost audiate un număr de 45 de persoane din Regionalele CFR Bucureşti, Braşov, Iaşi, Craiova şi Galaţi, din care 21 au primit mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile, iar restul ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, procurorul Alina Popescu a declarat miercuri pentru AGERPRES că deocamdată nu se mai fac audieri în acest dosar.
Până în prezent, au fost audiaţi, începând de joia trecută, 170 de angajaţi ai CFR, conducători de tren, controlori de tren, inspectori şi revizori pentru infracţiuni de dare şi luare de mită, instigare la abuz în serviciu şi furnizare de informaţii nedestinate publicităţii în vederea obţinerii unui folos material, din Regionalele CFR Bucureşti, Braşov,Cluj, Iaşi, Craiova, Galaţi.
Din cele 170 de persoane audiate, 124 au fost propuse pentru arestare preventivă pentru 29 de zile, dar judecătorii Tribunalului Braşov au respins propunerile procurorilor,toate persoanele fiind judecate în stare de libertate cu interdicţia de a nu părăsi ţara.
Procurorii au făcut recurs la decizia judecătorilor care se va judeca la Curtea de Apel Braşov.
În acest dosar considerat de procurori unul complex sunt cercetate 200 de persoane.
AGERPRES.ro