Poliţiştii fac, joi, percheziţii la şapte adrese din Bucureşti şi judeţul Ialomiţa vizând persoane suspectate de ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi şantaj.
Potrivit unui comunicat al DGPMB, în urma percheziţiilor, oamenii legii au găsit patru suspecţi, pe care i-au condus la sediul Poliţiei Capitalei pentru a fi audiaţi.
Percheziţiile sunt efectuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, cu sprijinul Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă.
La sfârşitul lunii iulie, pe o stradă din sectorul 2, suspecţii au intrat într-un conflict verbal cu trei persoane. În urma conflictului, suspecţii au plecat şi s-au întors la scurt timp însoţiţi de alţi bărbaţi, agresându-i pe cei trei tineri.
În zilele ce au urmat altercaţiei, bărbaţii ar fi început să şantajeze părţile vătămate, cerându-le bani pentru a nu îi mai agresa.
AGERPRES.ro