spot_img
17.7 C
Vaslui
01-nov.-2024
spot_img

Vasluienii plãtesc prostia lui Buzatu!

- Advertisement -

Aquavas, istoria unui dezastru!

DEZASTRU În 2006, conducerea CJ Vaslui anunta cu surle si trâmbite cel mai mare proiect din judet: peste 68 de milioane de Euro, bani investiti în apã si canalizare. Câtiva ani, mai târziu, începând cu 2009, municipiile Vaslui, Bârlad si Husi, precum si orasul Negresti au primit finantare pentru reabilitarea si asfaltarea tuturor strãzilor. Ambele proiecte, valorând peste 120 de milioane de Euro sunt într-un mare pericol. Datoritã faptului cã Dumitru Buzatu a gestionat incredibil de prost primul proiect, astãzi nici asfaltãrile nu se pot realiza. Explicatia e simplã, nu poti asfalta o stradã dacã nu a fost realizatã canalizarea! De peste doi ani, cotidianul Vremea Nouã a atras atentia asupra acestui fapt, dar niciodatã Dumitru Buzatu n-a avut nicio reactie logicã si nicio explicatie decentã pentru acest esec.

Despre ambitiosul proiect de modernizare a retelelor de apã-canal din judetul Vaslui se vorbeste de vreo 6 ani, mai exact în anul 2006 a fost semnat primul contract de finantare cu Ministerul Mediului. Din varii motive, pentru proiectul judetului Vaslui, banii nu au mai ajuns si derularea proiectului a întepenit. Initial, finalizarea lucrãrilor trebuia sã se petreacã în 2010. Ei bine, de prin 2006, vreo patru ani, interesul autoritãtilor noastre pentru proiect s-a diminuat considerabil, ca sã renascã undeva prin toamna anului 2010 când Consiliul Judetean hotãra ca Dumitru Buzatu sã ia pe în mâini frâiele problemei si sã punã din nou pe roate proiectul Apã-Canal. Atunci Buzatu, vicepresedintele CJ, anunta cã finantarea proiectului continuã prin Ministerul Mediului, cã va prelungi perioada de implementare a proiectului cu încã trei ani si cã institutia pe care o reprezenta va contracta un împrumut financiar din care sã-si poatã asigura cofinantarea de 25% a proiectului. „Având în vedere resursele bugetare reduse de care dispunem, CJ a contractat un împrumut extern pentru a asigura cofinantarea de 25% a lucrãrilor. Ministerul Mediului nu a alocat sumele necesare cofinantãrii la termenul stipulat în conventie. Drept urmare, implementarea subprogramului nu a fost posibilã în perioada prevãzutã de actele normative.”, se aratã în fundamentarea proiectului. Având în vedere importanta majorã pentru judet a programului, CJ a fãcut toate demersurile necesare pentru prelungirea perioadei încã 3 ani. Valoarea întregului program este de 68 milioane de euro din care contributia CJ este de 15 milioane euro. „Programul se va prelungi încã trei ani, si, dacã va trebui, îl mai prelungim 3 ani. Este foarte important mentinerea în viatã a acestui proiect deoarece orasele judetului au nevoie de noi retele de apã si canalizare.”, declara, în septembie 2010, Dumitru Buzatu. La finalul anului 2010, CJ avea finalizat 25% din proiect.

Din 2011 „Proiectul Aquavas”, aceiasi Mãrie cu altã pãlãrie!

Reabilitarea sistemelor de alimentare cu apã si a sistemului de canalizare în Vaslui, Bârlad, Husi si Negresti a fost finantat de la bugetul de stat prin Ministerul Mediului conform Conventiei de finantare încheiatã între minister si Consiliul Judetean Vaslui pânã în 2011. Pe la începutul anului 2011, abia atunci când sefii judetului s-au vãzut în situatia de a pierde definitiv proiectul de 70 milioane de euro care pentru modernizarea retelelor de apã canal s-au asezat la ” masa discutiilor” reprezentantii CJ-ului, reprezentantii Aquavas, operatorul regional si reprezentantii Ministerului Mediului si s-a decis mutarea proiectului direct pe finantarea prin Programul Operational Sectorial Mediu. Buzatu anunta în august anul trecut cã se apuca în sfârsit de treabã. Reprezentantii CJ au mers la Ministerul Mediului, au purtat discutii: ” În momentul de fatã, aplicatia de trecere a proiectului de apã-canal pe POS Mediu se desfãsoarã cu o vitezã foarte mare. Sperãm ca, în maxim o lunã, pânã la finele lunii august, sã terminãm si aceastã aplicatie, s-o depunem la Ministerul Mediului”, declara atunci Dumitru Buzatu. La aproximativ o lunã de la momentul în care Dumitru Buzatu se lãuda cã pune osul la treabã, oficialii europeni îl trãgeau de mânecã sã urgenteze procedurile pentru obtinerea finantãrii. „În data de 19 septembrie 2011, a avut loc la sediul AM POS Mediu o întâlnire cu participarea reprezentantului CE, dl. Benoit Nadler, prilej cu care au fost clarificate o serie de detalii de naturã tehnicã care afecteazã procesul de pregãtire a aplicatiei de finantare. Cu aceastã ocazie s-a solicitat urgentarea procedurilor de lansare a licitatiei aferente contractului de asistentã tehnicã pentru managementul proiectului si supervizare având în vedere termenul scurt rãmas pentru implementarea efectivã a proiectului (aproximativ patru ani, din care doi ani pentru contractare si doi ani pentru implementare). Ca atare este necesar sã se acorde o atentie deosebitã lansãrii procedurilor de atribuire componentelor incluse în cadrul proiectului. De asemenea, este necesar urgentarea procedurilor administrative de încheiere a conventiei de finantare nr.5543/ 26.10.2006”, prezintã un document oficial semnat de oficialii Ministerului Mediului în martie 2012. Din 2012 activitãtile si lucrãrile rãmase restante în cadrul Conventiei de finantare au fost preluate în cadrul aplicatiei de finantare elaboratã pentru „Proiectul regional de modernizare a infrastructurii de apã si apã uzatã din judetul Vaslui – Reabilitatea sistem alimentare cu apã, a sistemului de canalizare si a statiilor de epurare a apelor uzate în municipiile Vaslui, Bârlad, Husi si orasul Negresti” prin Programul Operational Sectorial Mediu.

Pe 30 august 2012, Remus Mitrea, directorul APM Vaslui, a confirmat cã deocamdatã proiectul a intrat într-o fazã de asteptare, la data la care vorbim s-a finalizat realizarea documentatiei, iar master-planul judetean pentru apã si canalizare a fost transmis cãtre analizã Comisiei Europene.

SEMNALE DE ALARMÃ DIN 2011

“Nu am gãsit întelegere la Consiliul Judetean”

“Dupã cum stiti, acum zece ani de zile pentru Bârlad a fost întocmit proiectul de reabilitare a retelei de apã si canalizare, conform HG 536/2006. O primã etapã a fost finalizatã acum doi ani de zile, pentru canalizarea strãzilor din Deal II, cea de-a doua etapã fiind demaratã acum câteva luni, în cartierele Tuguiata si Bariera Puiesti. Proiectul a fost închis din anumite motive si a trecut pe un alt proiecte de perspectivã, cel de POS Mediu. S-a constatat cã investitiile pentru aductiunea de apã de la Negrilesti-Tutova-Bãdeana-Bârlad nu mai sunt necesare, aductiunea nemaiavând potential. Am comandat un studiu de fezabilitate privind aductiunea de apã din Barajul „Râpa Albastrã”. Investitia este de 3,5 milioane de euro si pentru ea nu am gãsit întelegere la CJ Vaslui, din anumite motive, drept pentru care ne-am deplasat la Ministerul Mediului, unde am avut o surprizã neplãcutã. Cei de la CJ Vaslui nu au vrut ca noi sã renuntãm la investitia cu sursa de apã de la Negrilesti, perimatã si terminatã, cu puturile colmatate si avem documente si expertize în acest sens. Ei nu vor ca noi sã investim 3,5 milioane de euro, ci doresc ca lucrarea ce va fi prin POS Mediu sã coste peste 8 milioane de euro. Acesta a fost argumentul celor care se ocupã cu proiectul POS Mediu, care ne-au arãtat cã nu intrãm cu proiectul de la Barajul „Râpa Albastrã”. Pentru acest lucru eu nu am vrut sã semnez la CJ Vaslui proiectul cu aductiuea de apã la Negrilesti” – primarul Bârladului, Constantin Constantinescu, declaratie datã în 2011!

CAUZA ESECULUI

Au decontat 4 milioane de euro. Foarte putin…

În total, proiectul Aquavas însemna în jur de 75 de milioane de euro, din care 57 de milioane urmau sã vinã de la Guvern. Cu toate acestea, spune deputatul, “cei din conducerea CJ Vaslui nu au mai comunicat cu cei de la Ministerul Mediului, iar efectele au fost catastrofale”. “Celelalte 12 proiecte s-au dezvoltat si au consumat si banii proiectului Aquavas, întrucât cei de la Consiliul Judetean nu au fost în stare sã cheltuie banii pe care-i aveau. Din informatiile mele, CJ Vaslui a decontat doar 4 milioane de euro, dintr-o sumã de circa 75 de milioane, ceea ce este foarte putin. În decembrie 2010, Ministerul Mediului a initiat discutii cu Consiliul Judetean, privind transferul proiectului Aquavas pe fonduri europene, pe POS Mediu, în conditiile în care fondurile guvernamentale se epuizaserã. În februarie, ministerul a informat Consiliul Judetean despre lista cu documente pe care institutia trebuia s-o întocmeascã pentru transferul pe POS Mediu, cu termen iunie 2011. Nu s-a întâmplat nimic, iar Ministerul Mediului a decis sã scoatã proiectul Aquavas din programul sectorial mediu. Marti, am mers cu primarul Bârladului, Titi Constantinescu, la Ministerul Mediului, pentru unele probleme legate de acest municipiu. Am aflat cã situatia era gravã pentru judetul Vaslui, iar cei de la CJ Vaslui nu fãcuserã nimic. Ori, aceste proiecte nu se mai primesc la finantare decât în acest an, dupã care abia în 2014 se va mai vorbi de o nouã serie de finantãri”, deputatul Dan Marian, declaratie datã anul trecut!

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

26 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.