RECOLTE SLABE În judetul Vaslui, campania de recoltare a culturilor agricole de primãvarã este în curs de desfãsurare, în prezent floarea-soarelui, strugurii de masã si tomatele de varã fiind principalele culturi care se culeg. Din pãcate, seceta excesivã din aceastã varã, una dintre cele mai severe din ultimii ani, a dijmuit recoltele fermierilor vasluieni, productiile prognozate fiind net inferioare celor de anul trecut. Fermierii vasluieni mai au si o altã problemã: din cauza secetei, nu pot ara si semãna terenurile eliberate de culturi agricole, agricultorii abia asteptând ploile pentru a se putea apuca de arat.
A început recoltatul la floarea-soarelui, fiind realizat, pânã la acest moment, pe 11.463 ha, reprezentând 23% din suprafata totalã de 50.335 ha cultivatã. Productia medie obtinutã, pânã în prezent, este de 1161 kg/ha, mai putin de jumãtate fatã de anul trecut, când s-a obtinut, în medie, o productie de peste 2050 kg floarea-soarelui la ha. Tot acum a început, poate chiar mai devreme decât de obicei, si culesul strugurilor de masã, care au fost recoltati în procent de 18% de pe suprafata totalã de 274 ha, obtinându-se o productie medie de 4505 kg/ha, în 2011 productia medie obtinutã pe unitatea de suprafatã fiind de circa 7500 kg struguri/ha. O altã culturã mai importantã care se recolteazã în aceste zile este cea a tomatelor de varã – toamnã, suprafata recoltatã pânã acum fiind de 247 ha si o productie totalã obtinutã de 1.777 to, respectiv peste 7000 kg/ha. „Fenomenul de secetã excesivã pedologicã creeazã fermierilor dificultãti în campania de pregãtire a terenurilor agricole si implicit înfiintarea culturilor de toamnã. Tot din cauza secetei, productiile sunt sensibil mai mici decât anul trecut, care a fost an de referintã în agricultura vasluianã.”, a declarat ing. Mihai Ardeleanu, director al Directiei pentru Agriculturã a Judetului Vaslui. Pânã în prezent, în urma recoltãrii culturilor agricole, a fost eliberatã o suprafatã de 86.812 ha, iar pe 36.650 ha au fost realizate arãturi pentru înfiintarea culturilor agricole din toamna anului 2012, iar însãmântãrile de toamnã s-au executat pe suprafete mici, respectiv 2879 ha cu rapitã pentru ulei. Din pãcate, din cauza secetei, arãturile si semãnãturile pentru înfiintarea culturilor de toamnã se desfãsoarã cu dificultate, doar ploile din ultimele zile mai facilitând aceste lucrãri agricole.