O unitate navală interarme rusă de luptă, aflată într-o misiune de antrenament în Mediterana, a efectuat joi şi vineri exerciţii tactice cu muniţie reală, a anunţat Ministerul rus al Apărării, relatează RIA Novosti în pagina electronică de sâmbătă.
Din această unitate fac parte trei nave de asalt de tip amfibie, două fregate din clasa Neustraşimi, un distrăgotor din clasa Udaloi şi două nave de susţinere din cadrul flotelor ruse Nordică, a Balticii şi Mării Negre, scrie Ria Novosti.
„În ultimele două zile (joi şi vineri), unitatea comună a efectuat exerciţii, inclusiv manevre de luptă cu artileria şi sistemele de rachete de la bord”, a anunţat ministerul vineri.
Navele de război urmează să se îndrepte spre baza navală de la Novorossiisk, în urma unui antrenament suplimentar în zona centrală a Mediteranei, programate pentru mai târziu, luna aceasta.
www.mediafax.ro