Opoziţia a depus, luni, la biroulpreşedintelui Senatului, moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Boc. Documentul a fost semnat de 209 parlamentari, iar textul a fost aprobat în prealabil de Birourile permanente ale PSD, PNL şi PC. Moţiunea ar putea fi dezbătută joi, 21 octombrie şi votată miercuri, 27 octombrie.
Liderul PSD, Victor Ponta, a declarat, după întâlnirea cu liderii PNL şi PC, că PDL va încerca să „fure” şi voturile propriilor parlamentari, pe care nu îi va lăsa să voteze la moţiunea de cenzură.
„După ce au furat toată România (…) mai plănuiesc ceva, să îi păcălească pe oameni, să nu vină la Parlament, să chiulească la moţiunea de cenzură sau să nu aibă curaj să voteze”, a declarat Ponta, citat de Mediafax.
„Fac apel la oameni să le ceară celor de la PDL să nu îşi bată joc
de ei, să vină să voteze. Dacă au curaj, să voteze pentru (moţiune – n.r.), dacă sunt cumpăraţi şi şantajaţi în continuare, să voteze împotrivă”, a mai spus liderul PSD.
Victor Ponta, despre moţiunea de cenzură
La rândul său, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că parlamentarii liberali vor fi cu toţii prezenţi la dezbaterea şi votul moţiunii şi că vor vota în favoarea acesteia.
„Avem speranţe mari. Garanţii nu putem avea pentru că, dacă ar fi voturi pe garanţii, atunci nu ar mai fi un proces democratic”, a precizat Antonescu.
„Până la urmă, la momentul votului, în faţa urnei de vot, fiecare dintre parlamentari are două bile şi o conştiinţă”, a mai spus liderul liberal.
Crin Antonescu, despre moţiune
Preşedintele PC, Daniel Constantin, susţine că moţiunea conţine zece motive pentru care actualul Guvern trebuie înlăturat, precum şi măsurile care trebuie luate de un guvern de criză.
Liderul PC a precizat că viitorul guvern va continua angajamentele pe care România le are pe plan internaţional.
„Cred că ar trebui să demonstrăm prin primele măsuri că fondurile europene reprezintă alternativa la un împrumut cu FMI. Nu avem nevoie, din punctul nostru de vedere să facem un nou împrumut, ci trebuie să ne concentrăm pe absorbţia de fonduri europene, ca să oferim garanţia că România poate ieşi din criză”, a spus preşedintele PC.
Daniel Constantin, despre moţiune
Liderii partidelor de la Putere spun însă că moţiunea de cenzură iniţiată de PSD nu va crea nicio problemă
coaliţiei de guvernare. Vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur a declarat, luni, că democrat-liberalii vor vota împotriva acesteia.
„PDL votează împotriva acestei moţiuni. Coaliţia este unită şi solidară şi va respinge categoric această moţiune”, a spus Flutur. Întrebat dacă vor fi sancţionaţi parlamentarii PDL care ar vota moţiunea de cenzură, acesta a declarat că nu are rost ca aceştia să fie ameninţaţi cu sancţiuni.
Gheorghe Flutur, despre moţiune
Pentru ca moţiunea să treacă sunt necesare 236 de voturi. Cu acest număr de voturi guvernul Boc va cădea.
antena3.ro