ORA 8:45
Una dintre persoanele anchetate este fiica bulibasei din Grajduri, Feri Stanescu. Acesta a amenintat ca „asmute cainii” pe jurnalisti daca nu este lasat in pace. Apoi, a spus ca totul a fost o gluma. Intrebat de ce sunt perchezitii, Feri a spus ca „totul este o rutina”, chiar daca in zona au fost mobilizati 200 de politisti din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, coordonati chiar de catre seful lor, Petru Balteanu, Serviciul Rutier, Serviciul de Ordine Publică, luptători SAS şi jandarmi.
ORA 8:10
Au fost reţinute trei persoane. Ancheta se desfăşoară în jurul a zece societăţi comerciale care au derulat activităţi fictive pentru a frauda statul cu 13 milioane de lei. Anchetatorii au stabilit că, în perioada 2010 – 2012, 15 persoane ar fi înregistrat în actele contabile cheltuieli care au avut la bază operaţiuni fictive, pentru a diminua masa impozabilă şi a compensa TVA.
ORA 7:30
Câteva pirande au leşinat după ce bărbaţii lor au fost daţi jos din paturi, iar casele le-au fost scotocite de mascaţi. La faţa locului au fost trimise mai multe echipaje medicale.
ORA 6:55
În această dimineaţă se desfăşoară 16 percheziţii la locuinţele ţiganilor din Ciurea şi Grajduri, suspectaţi de evaziune fiscală. Prejudiciul reclamat este de 13 milioane de lei. Vom reveni cu informaţii