ISTORIE… Astăzi, 9 octombrie, se împlinesc 83 de ani de la începerea deportării evreilor din România în Transnistria. Această zi este dedicată comemorării victimelor Holocaustului, adică a celor aproximativ șase milioane de evrei din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, exterminați pentru “purificare etnică”. Profesorul vasluian de istorie Constantin Focșa ne prezintă astăzi detalii importante despre decizia României de a comemora victimele Holocaustului, despre cum au descris istoricii uciderea în masă a evreilor, dar și cum trebuie să privim istoria. “Data de 9 octombrie a fost aleasă drept zi a comemorării Holocaustului în România printr-o hotărâre de Guvern din 2004, zi cu o semnficație aparte: când au început deportările forțate, în vagoane de marfă încuiate, a evreilor din Bucovina de Sud (Suceava, Rădăuți, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului), teritoriu aflat și atunci, ca și acum, sub administrație românească. Anul acesta, în contextul asumării trecutului și angajamentului de păstrare vie a memoriei evenimentelor care au marcat istoria României în perioada celui De-al Doilea Război Mondial, sunt comemorați 83 de ani de la Holocaustul din România: rebeliunea legionară de la București (ianuarie 1941), Pogromul de la Iași (iunie 1941) și deportările din Transnistria (octombrie 1941). Ca urmare a recomandărilor incluse în Raportul Final al Comisiei Wiwsel, România a făcut mai multe progrese în materie, între care amintim: adoptarea zilei de 9 octombrie ca dată oficială a comemorării Holocaustului (din 2004), înființarea Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”, desemnarea unui reprezentant special pentru promovarea politicilor memoriei și combaterea antisemitismului și xenofobiei, introducerea disciplinei obligatorii “Istoria evreilor. Holocaustul”, dar și inaugurarea Memorialului Holocaustului și planurile pentru un Muzeul al Holocaustului”, a spus prof. Focșa.
Potrivit profesorului vasluian, problematica situației evreilor din România, între anii 1940-1944, a fost abordată în istoriografie cu larg interes, fiind viu disputată în ultimii ani. “Volumele de studiu și documente publicate pe această temă, concentrarea discursului istoriografiei, inclusiv prin ampla deschidere politică asupra dezbaterii, a generat un interes crescând față de această problematică deosebit de importantă și deopotrivă delicată prin implicațiile sale contemporane. Deportările evreilor din Bucovina au fost rezultatul deciziei lui Antonescu de a realiza purificarea etnică. Această decizie poate fi evidențiată pe baza stenogramelor ședințelor de guvern din 22 iunie 1941 (chiar în ziua războiului româno-sovietic) și 8 iulie 1941. Holocaustul a existat în România, inclusiv în Transnistria, în toate formele de manifestare, exceptând lagărele de concentrare și camerele de gazare. Cercetările efectuate arată că autoritățile românești au transformat o întreagă zonă de la est de Nistru, aflată sub administrație românească, într-un imens lagăr de concentrare destinat exterminării evreilor. Un volum util în evaluarea politicii antonesciene este cel al lui Dorel Bancos – “Social și național în politica guvernului lui Ion Antonescu”. Folosind echilibrat bibliografia disponibilă și diferite surse arhivistice, autorul ajunge la următoarele concluzii: «Privind retrospectiv caracteristicile regimului la care au fost supuși evreii din România în perioada celui De-al Doilea Război Mondial, se poate afirma că dimensiunile reale ale acestuia nu sunt ușor de evaluat. Pe de o parte, evreii au fost supuși deportărilor, soldate cu zeci de mii de morți, (…) însă, pe de altă parte, li s-a permis să-și dezvolte instituții proprii și au fost efectiv protejați de furia exterminatoare a călăilor naziști. Desigur, în articulațiile politicii antievreiești a guvernului Ion Antonescu, un rol important, determinant poate, l-a avut și modificarea situației militare pe frontul de Est (…). Ion Antonescu a fost receptiv la numeroasele intervenții din partea liderilor minorității evreiești, a Casei Regale, a capilor bisericii ortodoxe, a diferiților oameni politici români și străini, însă deciziile finale, mai rele sau mai bune, i-au aparținut întotdeauna»“, spune prof. Focșa.
Prof. Focșa: “Istoria, ca serie de evenimente aleatorii, duce la denaturare și exploatare”
De asemenea, acesta a adus în discuție contradicțiile dintre istorici. Acesta a explicat de ce, în anumite capitole ale istoriei, printre care și Holocaustul, există mai multe variante ale realității istorice. “Cercetătoarea L. Benjamin scria, la un moment dat: «în opinia noastră, documentele demonstrează că a existat un caz românesc al epocii Holocaustului care, în multe privințe, se integrează în evenimentele generale ale perioadei, dar care totodată se și delimitează față de politica nazistă de exterminare fizică radicală și totală a etniei evreiești. Cercetarea și evidențierea acestor două coordonate fundamentale sunt principala misiune a celor care se dedică studierii respectivului capitol de istorie: o analiză obiectivă presupune obligatoriu evidențierea complexă a ambelor aspecte definitorii ale fenomenului». Numărul victimelor capitolului românesc al Holocaustului diferă de la cercetător la cercetător. Acest lucru se întâmplă din cauza interpretării documentelor, dar mai ales a lipsei de documente. Fără a putea stabili cu exactitate care este numărul evreilor români și al teritoriilor aflate sub administrație românească care au fost uciși în timpul Holocaustului, Comisia Internațională pentru Studierea Holocaustului din România apreciază că au fost uciși sau au murit între 280.000 și 380.000 de evrei români și ucraineni, la care se mai adaugă aproximativ 135.000 de evrei români care trăiau în Transilvania de Nord, aflată atunci sub autoritate maghiară, precum și 5000 de evrei români care se aflau atunci în alte țări din Europa. În concluzie, suntem de acord cu Cicero atunci când spune că «a nu cunoaște istoria înseamnă să fii mereu copil», dar cu toate acestea, istoria, ca serie de evenimente aleatorii, duce la denaturare și exploatare, la instrumentarea loialităților exagerate și a vechilor ranchiuni. Din acest motiv, arta istoriei constă nu doar în a-ți reaminti, ci în a ști ce să nu uiți. Ea presupune a da trecutului o intrigă și o narațiune. Aceasta este misiunea pe care ar trebui să și-o asume o istorie de dimensiuni reduse”, a mai spus prof. Focșa.
