spot_img
17 C
Vaslui
21-sept.-2024
spot_img

77 de poliţişti de frontieră şi vameşi de la Vama Siret, reţinuţi în această dimineaţă

- Advertisement -

Acţiunea de amploare în această dimineaţă în Vama Siret din Suceava. 77 de poliţişti de frontieră şi vameşi au fost reţinuţi de procurori pentru audieri. Adică aproape toţi lucrătorii din punctul de trecere a frontierei. Peste zece dube de mascaţi şi jandarmi au descins în punctul de trecere a frontierei. Vama cu Ucraina este complet blocată, iar cozile de maşini se întind pe câţiva kilometri.

77 de poliţişti şi vameşi au fost reţinuţi pentru audieri, ei fiind acuzaţi de trafic de ţigări şi de luare de mită. S-au făcut descinderi şi la sediul Poliţiei de Frontieră Siret, dar şi în mai multe locuinţe ale vameşilor în judeţul Suceava.

Activitatea în vamă este blocată pe sensul de intrare în România. Iniţial a fost blocată pe ambele sensuri, dar în jurul orei 8.20 s-a dat drumul traficului rutier dinspre România spre Ucraina. Cozile de maşini se întind pe 2-3 km.

În acest moment, se fac percheziţii informatice. La faţa locului se află 11 maşini de mascaţi.

„Trebuie să vedem dacă au curaj să meargă până la adevăraţii beneficiari, care sunt persoane importante. Problema aceasta este mai veche la Vama Siret. Trebuie văzută finalitatea, nu doar ce se întâmplă acum”, a declarat Vasile Lincu, lider Sindicatul ProLex.

„Anul trecut, şeful Vămii Siret, după ce a avut o captură de 24.000 de pachete de ţigări a fost schimbat din funcţie chiar în aceeaşi zi. După trei zile a fost mutat la 60-70 km de locul de muncă pentru că a avut curaj să captureze acele ţigări. Părerea mea este că adevăraţii beneficiari sunt persoane importante din Autoritatea Naţională a Vămilor. Colegul nostru a câştigat procesul şi în acest moment sunt doi şefi de vamă, pe acelaşi post”, a mai spus la Realitatea TV Vasile Lincu.

„Noi am precizat atunci că ucrainienii care au fost reţinuţi atunci în vederea arestării au fost eliberaţi, pentru că Autoritatea Naţională a Vămilor a declarat o altă valoare, foarte, foarte mică pentru ţigări, astfel încât să nu intre pe infracţiune, ci pe contravenţie”, a mai spus Vasile Lincu.

realitatea.net

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.