– ingrijirile medicale se ridica la zeci de mii de lei – peste o mie de ciini asteapta in adaposturi sa fie adoptati
Circa 700 de bacauani au ajuns, in 2011, la spital dupa ce au fost agresate de ciini, in cazuri exceptionale doar fiind vorba despre animale de companie proprii. Direct proportional, zeci de mii de lei au costat tratamentele in spital pentru cei care au avut nevoie de ingrijire medicala specializata din cauza severitatii plagilor provocate de muscaturile de ciini.
“Pentru o astfel de persoana pentru care se impune internarea la Chirurgie Plastica, costul ingrijirilor medicale se ridica la 1.433 lei. Spitalizarea de zi, de asemenea, este de 370 lei pe pacient”, a spus Mirela Romanet, purtator de cuvint Spitalul Judetean de Urgenta Bacau.
Din cele circa 700 de persoane agresate de ciini care au necesitat ingrijiri in 2011 la SJU Bacau, citeva zeci au necesitat spitalizare de lunga durata, citeva sute, spitalizare de zi, iar in toate cazurile a fost necesara administrarea de vaccin antirabic, costul unei doze fiind si el in jur de 1,5 lei.
Peste o mie de maidanezi in adaposturi
Spre disperarea a numerosi bacauani, necesitatea gasirii unei solutii in problema ciinilor comunitari ramine acuta, ei fiind in continuare pe strazi in numar foarte mare. Iar, aceasta, in ciuda eforturilor administratiei publice locale de a-i aduna sau in ciuda faptului ca mii de bacauani care declara ca-s iubitori de ciini comunitari, nu au donat macar un leu pentru ingrijriea lor in adaposturi, nemaivorbind de intentia macar, de a-i adopta.
Exista inca zone in care animalele sint aciuate pe linga scarile de bloc, gratie unora care, in numele iubirii fata de animale, le dau zilnic cite o coaja de piine, neasumindu-si insa responsabilitatea ingrijirii lor, refuzind atit adoptia lor, cit si colaborarea cu autoritatile si chiar cu asociatiile de protectie a animalelor in incercarea de a le stringe, deparazita si steriliza.
“Ieri seara (marti, 17 ianuarie, n.r.) venind de la serviciu, exact in fata scarii de bloc, o femeie hranea citiva ciini. Am rugat-o frumos sa-si mute locul de ingrijire a maidanezilor intr-o zona nepopulata, explicindu-i totodata ca daca vrea cu adevarat sa-i ajute ori sa-i ia acasa, ori sa sune la protectia animalelor. Fara a-mi lasa drept la replica, femeia, vizibil iritata, mi-a raspuns: se vedea treaba ca esti om rau, asa sa-ti fie norocul!”, ne-a relatat Marian V., 33 ani, Bacau.
Ca bacauanii sint iubitori de animale doar la nivel declarativ, reiese din numarul “mare” de adoptii de la adapostul Primariei Bacau, de exemplu, de linga Nicolae Balcescu, de unde, din 2008 pina in prezent, adoptiile au lipsit aproape cu desavirsire. La finele anului trecut, inainte ca legea prin care se dadea posibilitatea autoritatilor locale de a eutanasia ciinii comunitari in anumite conditii, sa fie declarata neconstitutionala, Primaria Bacau a anuntat ca, oricum, in municipiu, nu se vor eutanasia ciinii, mergindu-se pe ideea stringerii lor de pe strazi, crotaliere si asigurarea hranei lor in adapost printr-o sponsorizare de la societatea Agricola.
Astfel, la periferia orasului, a fost amenajat un adapost pe o suprafata de 15 hectare de teren unde, zilnic, se aduc circa 40 de ciini strinsi de pe strazi.In prezent, in adapost sint peste 1600 de ciini comunitari care-si asteapta stapinii. Pe linga acestia, isi astepta stapinii si citeva zeci de ciini aflati in ingrijirea unor asociatii de protectie a animalelor.