În lunile mai si iunie 2011 s-au desfãsurat actiuni educative dedicate bunicilor si pãrintilor nostri, care si-au jertfit viata în rãzboiul pentru reîntregire statalã si nationalã din anii 1941-1945.
În ajunul declansãrii celui de-al Doilea Rãzboi Mondial (1939-1945), relatiile internationale au fost dominate de politica practicatã de marile puteri pentru conservarea si reîmpãrtirea sferelor de influentã si dominatie. Aceste evenimente au marcat profund viata politicã, economicã si militarã din România.
Cu o sãptãmânã înainte de declansarea celui de-al Doilea Rãzboi Mondial, Germania nazistã si Uniunea Sovieticã au încheiat, la 23 august 1939, Pactul de „neagresiune”, intrat în istoria universalã sub denumirea de Pactul Molotov-Ribbentrop (primul, ministru de externe al Rusiei si al doilea, ministru de externe al Germaniei). Prevederile protocolului aditional (Anexele secrete) stabileau destinele tãrilor baltice (Estonia, Lituania si Letonia), Finlandei, Poloniei si României.
Conform întelegerilor de la Moscova, la data de 1 septembrie 1939, ora 4:45, armata germanã, ce însuma 1.600.000 militari, a invadat teritoriul polonez, punând în aplicare „Planul alb”(Fall Weiss). În urma refuzului Germaniei hitleriste de a înceta agresiunea, la cererea Angliei si a Frantei, guvernele acestor state au declarat rãzboi celui de al 3-lea Reich, la data de 3 septembrie 1939. Între 3 si 10 septembrie 1939 Noua Zeelandã, India, Canada, Uniunea Sud-Africanã si guvernul cehoslovac format în exil s-au alãturat Marii Britanii, în timp ce Danemarca, Brazilia, Olanda, Mexic, Argentina, Spania, S.U.A. si România si-au declarat neutralitatea. Japonia a dat o declaratie de neamestec în conflictul din Europa, la data de 4 septembrie 1939.
Guvernul României a luat mãsuri pentru ca Polonia sã poatã primi, prin teritoriul românesc, armamentul si materialele de rãzboi livrate de Marea Britanie si Franta. Dar Polonia, neajutatã de Anglia si Franta, atacatã si de Uniunea Sovieticã, la data de 17 septembrie 1939, a capitulat, la data de 28 septembrie 1939, stabilindu-i-se granitele între râurile San si Bug (teritoriile de la est de Bug au intrat în componenta Uniunii Sovietice si cele de la vest în componenta Germaniei).
Dupã semnarea de cãtre Franta a armistitiului cu Germania, la Compiegne, la data de 22 iunie 1940, Uniunea Sovieticã a dat tonul actiunilor de rãstignire a poporului român. Prin notele ultimative din 26 si 28 iunie 1940 guvernul Uniunii Sovietice a rãpit din trupul României, teritoriile Basarabiei, Bucovinei de nord si Tinutul Hertei (44.500 km2 si o populatie de 3,2 milioane locuitori din Basarabia, respectiv 6.000 km2 si o populatie de 500.000 de locuitori din Bucovina de nord). Rapturile teritoriale au continuat prin Dictatul de la Viena, din 30 august 1940. Esuând tratativele de la Turnu Severin, dintre reprezentantii ministerelor de externe din România si Ungaria, Germania hitleristã, Italia fascistã si Uniunea Sovieticã au „ajutat” Ungaria horthystã sã ne ciunteascã 44.492 km2 si o populatie de 2.667.ooo locuitori, majoritatea români (Transilvania de Nord). Prin tratatul din 7 septembrie 1940, de la Craiova, Bulgaria a încorporat judetele Durostor si Caliacra (Cadrilaterul), cu o suprafatã totalã de 6.921 km si aproximativ 410.000 locuitori (s-a fãcut transfer de români din Cadrilater cu bulgari din judetele Tulcea si Constanta).
Prin aceste rapturi teritoriale, guvernul României a primit declaratii de rãzboi nescrise de la hrãpãretii sãi vecini: Uniunea Sovieticã, Ungaria horthystã si Bulgaria. Administratia româneascã, Unitãtile militare românesti si o parte din populatia româneascã, din provinciile românesti furate de cãtre vecini, au suferit mari umilinte din partea trupelor de ocupatie si a unor extremisti localnici, care au trecut de partea ocupantilor. Au fost atacati, rãniti, omorîti si jefuiti de bunurile materiale unii reprezentanti ai administratiei românesti si cadre militare active si în rezervã, care s-au opus ocupãrii teritoriilor românesti si jefuirii mijloacelor materiale de luptã. Un numãr însemnat de români din Basarabia, Bucovina de Nord si Tinutul Herta au fost dusi în gulagurile din Siberia de cãtre ocupantii rusi.
Evenimentele din vara anului 1940 au avut grave consecinte în viata internã si externã a României, care s-au repercutat negativ asupra capacitãtii de apãrare a tãrii, numãrul cetãtenilor mobilizati reducându-se simtitor.
Rãmasã singurã în fata agresiunii statelor vecine, cu teritoriul amputat, sub presiunea directã a Germaniei naziste, în România s-a instaurat, la 14 septembrie 1940, regimul legionaro-antonescian, iar în octombrie acelasi an au pãtruns în tarã primele trupe germane. Dupã înfrângerea rebeliunii legionare din 23-25 ianuarie 1941, România a fost condusã de dictatura militarã a lui Ion Antonescu, fost sef al Marelui Stat Major al armatei României (1933-1934).
Continuând politica imperialistã de cuceriri teritoriale si de subjugare a altor popoare, Germania nazistã, încãlcând pactul de neagresiune din 23 august 1939 si tratatul de frontierã si prietenie din 28 septembrie acelasi an, a declansat rãzboiul împotriva Uniunii Sovietice, la 22 iunie 1941 (planul Barbarosa din decembrie 1940).
Alãturi de fortele Wehrmachtului au participat la rãzboi Italia, Finlanda, Ungaria, România, precum si unitãti militare din Slovacia, Franta vichystã, Olanda, Belgia si Spania.
România a participat la rãzboi, alãturi de Germania nazistã, cu scopul eliberãrii teritoriilor furate în anul 1940. În perioada 22 iunie – 26 iulie 1941, teritoriile Bucovinei de nord, Tinutului Hertei si Basarabiei au fost eliberate, prin luptele dârze desfãsurate de Armatele a 3-a si a 4-a române si Armata a 11-a germanã, subordonate Grupului de Armate general Ion Antonescu. În perioada desfãsurãrii actiunilor de luptã pierderile armatei române s-au cifrat la 4.112 morti, 12.120 rãniti si 5.506 dispãruti (6% din efectivele totale angajate în perioada 22 iunie – 26 iulie 1941).
La cerea insistentã a lui Hitler, armata românã a participat, de la 8 august 1941, la actiunile militare din operatia militarã Odessa (Armata a 4-a românã) si la luptele dintre Nistru si Bug (Armata a 3-a românã), pânã la capitularea fortãretei Odessa (16 octombrie 1941). Dupã aceastã datã o parte a efectivelor Armatei a 4-a au rãmas în Ucraina, pentru asigurarea ordinei si pazei, în timp ce Armata a 3-a românã (corpurile de vânãtori de munte si de cavalerie), în colaborare cu Armata a 11-a germanã, a desfãsurat lupte crâncene între Bug si Nipru, pãtrunzând în Crimeea. Pierderile armatei române în operatia militarã de la Odessa au fost de aproximativ 49.000 de militari.
De la data de 15 iunie 1942, unitãtile militare române au fost introduse succesiv în luptele din Caucaz si Cotul Donului – Stalingrad, actionând în conditii deosebit de grele de climã si de lipsuri materiale (tunuri de artilerie antitanc, mijloace de transmisiuni, munitii, echipament gros pentru iarnã, alimente si medicamente), luptând pânã la 3 februarie 1943. În aceste lupte armata românã a suferit mari pierderi materiale si umane: 155.010 ostasi din 228.072 cât au avut, la 19 noiembrie 1942, cele douã armate (Armata a 3-a si Armata a 4-a).
Din luna martie 1943 armata românã, cu efectivele subtiate, a fost retrasã pe teritoriul dintre Nipru si Nistru. În Caucazul de Vest au rãmas Diviziile 19 Infanterie, 6 Cavalerie si 9 Cavalerie, care au actionat în subordinea unui comandament românesc, si Diviziile 10 Infanterie, 2 Munte si 3 Munte, subordonate unor grupãri operative germane, însumând 64.606 ofiteri, subofiteri si soldati. În luna iunie 1943 Divizia 19 Infanterie a fost trecutã pe litoralul Mãrii Negre, pe frontul din Kuban fiind introdusã Divizia 10 Infanterie, iar Divizia 3 Munte a fost retrasã în Crimeea. În luna octombrie 1943 se aflau pe frontul din Crimeea Diviziile 1, 2 si 3 Munte, 10 si 19 Infanterie, 6 si 9 Cavalerie. Datoritã marilor pierderi suferite de efectivele de ostasi, Diviziile 4 Munte si 24 Infanterie au fost unite sub denumirea de Divizia 4/24 Infanterie, aceastã mare unitate fiind trimisã în zona Herson. Prin „Operatia 60.000” au fost adusi în tarã, din Crimeea, 42.190 de militari români, dintre care 39.134 pe mare si 3.056 pe calea aerului, reprezentând 90% din efectivele retrase la Sevastopol. Pierderile suferite în perioada martie – mai 1944 au fost de 22.522 militari români.
La începutul lunii aprilie 1944 Armata a 3-a românã avea în compunere Diviziile 14, 15, 21, 4/24 Infanterie si Comandamentul 104 „Siret”, iar Armata a 4-a românã avea Corpul 1 Armatã (cu Diviziile 6 si 20 Infanterie si Comandamentul 104 Munte), Corpul 4 Armatã (cu Diviziile 3 Infanterie, 18 Munte si Comandamentul 101 Munte) si Corpul 5 Armatã (cu Diviziile 4 Infanterie, 1 Gardã si Regimentul 9 Grãniceri). În rezervã se aflau Diviziile 1 si 8 Infanterie si Comandamentul 103 Munte, iar sub comandament german actionau Diviziile 10 si 18 Infanterie, 5 Cavalerie si Detasamentul Blindat. Armata a 3-a a fost trecutã în apãrare pe litoralul Mãrii Negre, între gurile Dunãrii si Cetatea Albã. Armata a 4-a românã a fost trecutã între Ungheni si Boroaia, la 30 km sud-vest de Suceava.
Epuizatã datoritã pierderilor suferite în lupte, România si-a intensificat activitatea diplomaticã în 1943 si 1944 pentru a iesi din rãzboi. S-au înmultit contactele directe ale guvernului antonescian cu reprezentantii Natiunilor Unite de la Stokholm si Cairo si cu ai unor state neutre. La data de 12 aprilie 1944, la opt zile de la bombardamentul masiv a aviatiei inamice asupra Bucurestiului si a zonei Prahovei, Uniunea Sovieticã a propus României încheierea unui armistitiu unilateral, pe care maresalul Ion Antonescu l-a respins, întrucât era dezavantajos pentru România.
Situatia militarã grea de pe frontul Târgu Neamt – Pascani – Târgu Frumos – Iasi – Chisinãu – Tighina a grãbit fortele democratice din România sã înlãture guvernul antonescian si sã propunã încheierea armistitiului cu Natiunile Unite, având ca reprezentant Uniunea Sovieticã. Rãsturnarea prin fortã a guvernului antonescian a început cu arestarea lui Ion si Mihai Antonescu, în ziua de 23 august 1944 (acestia au fost convocati la Palatul Regal de cãtre Regele Mihai), si ulterior a altor membri din guvern.
În seara zilei de 23 august 1944, dupã ora 22:00, Regele Mihai a transmis la radio Comunicatul cãtre tarã, prin care poporul român era anuntat de arestarea guvernului antonescian, înlocuirea lui cu un nou guvern de uniune nationalã, prezidat de generalul de corp armatã Constantin Sãnãtescu, încheierea armistitiului cu Natiunile Unite, prin reprezentantul sãu, Uniunea Sovieticã, încetarea operatiunilor militare împotriva armatei sovietice si întoarcerea armelor împotriva armatei Germaniei naziste. A urmat apoi comunicatul sefului Marelui Stat Major al Armatei Române, generalul Gheorghe Mihail, care a prezentat Directiva Operativã pentru comandantii celor douã armate si comandantii marilor unitãti si unitãti militare din armata românã.
Pentru românii din Basarabia a reînceput calvarul ocupatiei sovietice, în ziua de 24 august 1944, când armata sovieticã a pãtruns în Chisinãu si a reinstaurat puterea sovietelor, urmând un sir de necazuri de ordin social, economic si cultural.
Armata românã a început actiunile militare de dezarmare a trupelor germane încã din noaptea de 23/24 august 1944, acestea încheindu-se la 31 august 1944. Cele mai dârze lupte s-au desfãsurat în capitalã, în împrejurimile capitalei, pe Valea Prahovei, în Muntenia, Dobrogea, Oltenia, Tara Bârsei si nord-vestul Moldovei. Armata românã si formatiunile populare participante la aceste actiuni militare au pierdut aproximativ 9.500 de oameni. Desprinderea României din coalitia cu Germania hitleristã si trecerea ei de partea Natiunilor Unite a însemnat prãbusirea frontului german în Balcani, scurtarea cu cel putin sase luni a celui de-al doilea rãzboi în Europa si deschiderea cãilor pentru ofensiva armatei ruse spre Budapesta – Praga – Viena – Berlin.
Ziua de 23 august 1944 a creat conditii pentru recunoasterea de cãtre Natiunile Unite a drepturilor României asupra pãrtii de nord a Transilvaniei, care a fost eliberatã la 25 octombrie 1944, prin jertfele celor peste 49.000 de ostasi români (1 septembrie – 25 octombrie 1944), în colaborare cu armata sovieticã.
În continuare, armata românã a participat la eliberarea Ungariei, Cehoslovaciei si Austriei de sub ocupatia Germaniei hitleriste, pânã la capitularea ultimelor rezistente militare germane din patrulaterul Boemiei, la data de 12 mai 1945.
col. (rtr.) Constantin Chiper
