În perioada anilor 1450-1475, turcii erau la apogeu. Condusi de cumplitul Mahomed al II-lea, supranumit “Fatih” (Cuceritorul), otomanii cuceriserã Bizantul, una dintre cele douã cetãti ale crestinãtãtii, precum si o bunã parte a Europei de Rãsãrit. Cum turcii nu detineau o flotã militarã care sã le permitã invazia Apusului prin Mediterana, în drumul ordiilor spre Roma nu mai stãteau decât voievodatele românești. La sfârsitul lui 1474 si începutul lunii ianuarie 1475, Mahomed trimite împotriva moldovenilor cele mai bune osti ale Imperiului. Însă, la Vaslui, în lupta de la Podul Înalt, Stefan cel Mare a administrat turcilor cea mai cruntã bãtãlie! “Niciodatã o oaste turcească n-a mai suferit o astfel de înfrângere”, bocea într-o cronicã mama sultanului Mahomed Fatih.
Moldova dacilor liberi
Cuceritorul Bizantului vedea în Moldova principalul obstacol în invadarea Europei. Un aspect politico-strategic care îl deranja la culme pe Mahomed era încercarea continuã a lui Stefan cel Mare de a sustrage Tara Româneascã de sub autoritatea Portii. Toti acesti factori, la care se adaugã refuzul marelui domnitor de a închina tara turcilor sau de a le plãti tribut, alimenteazã furia lui Mahomed. El, cuceritorul Constantinopolului, nu putea fi refuzat de conducãtorul unei tãri mici situatã la marginea Imperiului clãdit prin jaf si sânge de generatii de sultani turci.
Vin Turcii !
“În zilele albe ale miezului iernii înaintau multimile negre, zecile de mii de dusmani, ieniceri, spahii si gloatã, ca lupii flãmânzi” – scrie marele istoric Nicolae Iorga. Într-un acces de furie, sultanul decide pe loc ca insolenta lui Stefan sã fie pedepsitã cât mai repede posibil, iar Moldova cea rebelã sã ajungã pasalâc unde să domneascã legea Profetului si bunul plac al turcilor. În acest scop, Mahomed trimite împotriva moldovenilor cele mai bune osti ale Imperiului. Conform tuturor izvoarelor vremii scrise la Buda, Cracovia, Constantinopol, Venetia, corpul expeditionar turcesc numãra circa 120.000 de rãzboinici, cãrora li se adãugau alte zeci de mii de auxiliari. Amenintarea era deosebit de serioasã, iar Stefan cel Mare, propulsat în rol de unic apãrãtor al întregii crestinãtãti se vede nevoit sã cearã ajutor militar la curtile Europei. Primeste în schimb… laude si încurajãri! În fata unui asemenea colos, Stefan reuseste totusi sã strângã aproape 40.000 de osteni moldavi cãrora li se adaugã un contingent de secui de circa 5.000 de oameni. În calea urgiei musulmane, Stefan cel Mare opune eficienta tacticã a pârjolirii pãmânturilor, retragerii populatiei, otrãvirii fântânilor, astfel cã invadatorii sã simtã coltii demoralizatori ai foamei, setei si molimelor. Soliman Pasa vrea sã termine treaba repede. Turcul vrea o singurã luptã în care sã decidã soarta campaniei în favoarea sa. Convins cã armata Semilunii va cãuta orice prilej pentru a da înclestarea finalã, Stefan ordonã retragerea spre Vaslui. Acolo, Mãria Sa alege o zonã strategicã bunã, situatã într-un loc unde dealurile care înconjoarã lunca Bârladului se apropiau între ele. Cum dealurile erau împãdurite, turcii nu puteau sã surprindă oastea Moldovei printr-un atac din flanc…..
Apus de…Semilunã
În zorii zilei de 10 ianuarie 1475, avangarda otomanã zãrea pentru prima datã oastea moldoveneascã printre aburii cetosi ai luncii Bârladului. Vremea se încãlzise, în consecintã, zãpezile începuserã sã se topeascã transformând lunca într-o mlastinã vâscoasã în care se putea împotmoli si un soarece. Cum orice bãtãlie are un moment critic, acesta este momentul maxim al luptei de la Podul Înalt. Stefan cel Mare pregãteste atacul final dublat de un siretlic eficient. Pentru a-i deruta si mai rãu pe turci, Mãria Sa odonã ca sãtenii plasati pe dealurile din fatã sã facã un zgomot cât mai mare din trâmbite, tobe si buciume. Turcii muscã momeala crezând cã vor fi atacati din flancul stâng, se regrupeazã si se pregãtesc de apãrare. Atunci, Stefan cu grosul armatei cade ca un fulger în spatele turcilor retezându-le orice eventualã retragere. Furia moldovenilor nu cunoaste margini, masacrarea invadatorilor continuã cu frenezie. Totul se transformã încet, încet într-o masã amorfã în care urmasii dacilor liberi dezlãntuie asupra Semilunii un adevãrat fulger fãurit din ghioage, securi, coase, palose si lãnci. Pierderile sunt uriase. Nicãieri vreo armatã musulmanã nu mai fusese decimatã în asemenea hal. Chiar cronicile turce afirmã cã atunci au fost tãiati 40.000 de vajnici ieniceri si spahii, o sumã enormã pentru oamenii acelor timpuri. “Niciodatã o oaste turceascã n-a mai suferit o astfel de înfrângere”, bocea într-o cronicã mama sultanului Mahomed Fatih. Otomanii au pierdut în lupta de la Vaslui un numãr de 40 de stindarde de luptã, un numãr record în istoria Turciei. Stefan primește laude si aprecieri din Persia pânã la Papa Sixtus al IV-lea care trece peste deosebirile de rit religios si îl numeste “Atletul lui Christos”.
