Toamnã ocupatã pentru silvicultori
VERDE Împãduririle si preluarea în pazã a pãdurilor sunt obiectivele principale ale acestei toamne pentru Directia Silvicã Vaslui. Dacã în unele zone, din cauza secetei, încã nu se pot planta puieti, în Lunca Prutului, tocmai lipsa precipitatiilor din ultima perioadã faciliteazã accesul în vederea lucrãrilor de împãdurire. “Cea mai gravã problemã cu care ne confruntãm sunt furturile de material lemnos, în special din pãdurile particulare, fãrã pazã”, s-a arãtat supãrat directorul Dumitru Popoiu.
Anul 2011 fiind declarat Anul International al Pãdurii, Directia Silvicã Vaslui este implicatã în mai multe activitãti. Astfel, în aceastã toamnã se continuã campania de împãduriri ale terenurilor degradate din fondul propriu al institutiei, fiind programate plantãri de arbori pe nu mai putin de 61 ha, nemaipunând la socotealã completãrile cu puieti a suprafetelor împãdurite în acestã primãvarã ori anii trecuti. “Este perioada cea mai propice pentru plantarea arborilor, ba mai mult, datoritã secetei din ultima vreme putem intra în arealele mlãstinoase de pe lunca Prutului, pentru a împãduri, zone în care, în mod normal, fiind umede, nu se poate lucra. Vom începe cât de curând aceste plantãri, dupã terminarea controlului anual privind reusita împãduririlor, dar, exceptând zona Prutului, în celelalte locatii ar cam fi nevoie de ploaie, din cauza secetei nu numai cã este dificil de sãpat, dar riscãm ca puietii sã nu se prindã. Tot în aceastã perioadã ne implicãm pentru preluarea în pazã a suprafetelor de pãduri apartinând persoanelor fizice. Aceste pãduri, restituite conform legilor 18 si 1/2000, sunt cele care au cel mai mult de suferit din cauza tãierilor ilegale de arbori, iar proprietarii au obligatia sã asigure pazã”, a declarat ing. Dumitru Popoiu, directorul Directiei Silvice. Tocmai de aceea, lucrãtorii silvici deruleazã acum diverse actiuni legate de inspectiile de fond, mai ales cã din aceastã lunã începe valorificarea masei lemnoase, mai bine spus tãierile de arbori pe parchetele scoase la licitatie. “Din pãcate, încã mai avem probleme cu cei certati cu legea, care confundã pãdurea statului cu ograda proprie, si care, încã, mai încearcã sã taie copaci fãrã a avea autorizatie. Mai gravã este însã situatia pãdurilor particulare, în multe zone au fost pur si simplu rase, rãmânând doar lãstãris, uneori chiar de cãtre proprietari, dar de cele mai multe ori de unii care au profitat de faptul cã pãdurea nu este pãzitã, iar proprietarii nu au ce sã le facã. Tocmai de aceea încercãm sã preluãm cât mai multe suprafete de pãdure în administrare, pe de o parte pentru a-i ajuta pe proprietari, pe de altã parte pentru a evita distrugerea completã a pãdurilor, atâtea câte au mai rãmas”, a mai spus directorul Popoiu.
“Trebuie sã mãrim suprafata ocupatã de pãduri din judet”
“În Anul International al pãdurilor , Directia Silvicã Vaslui, prin cele sase ocoale silvice din subordine, a avut programate ample lucrãri care au ca scop mãrirea fondului forestier din judet, mai ales cã doar 15,2% din suprafata din Vaslui este ocupatã de pãduri, procent sub media nationalã. Astfel, pe lângã suprafata de 362 ha destinatã regenerãrii naturale a pãdurii, si pe alte suprafete programate a fi împãdurite în acest an, pe 94 ha de terenuri care au fost plantate anii trecuti, vor fi completate lipsurile. În campaniile de împãduriri din acest an, Directia Silvicã Vaslui a plantat deja, sau urmeazã în aceastã toamnã, peste 500 mii de puieti forestier din pepinierele proprii, pepiniere care o capacitate de productie de peste 3 milioane de fire anual. 40 ha de plantatii calamitate prin inundatii anii trecuti vor fi refãcute, iar pe nu mai putin de 1200 ha, în mare parte aflate în administrarea institutiei, se vor face lucrãri de ajutorare a regenerãrii naturale. În plus, am fost parteneri la actiunile din aceastã primãvarã, de la Banca, Prodana si Vutcani, unde am participat atât cu sprijin logistic, cât si am asigurat materialul sãditor”, a mai declarat Dumitru Popoiu.