32 ani de la cãderea comunismului. Cum au trãit vasluienii momentul de cotiturã în istoria României

ISTORIE… S-au împlinit 32 ani de la cãderea comunismului si a tot ceea ce însemna el: stat politienesc, securitate si regim de austeritate. Un moment de cotiturã în istoria României, culminat cu o adevãratã revolutie violentã, cu proteste, lupte de stradã, demonstratii desfãsurate în toatã tara, sute de morti, rãniti si executarea conducãtorului suprem – Nicolae Ceasescu, precum si a sotiei acestuia – Elena Ceausescu. Frica si spaima din zilele 20-23 decembrie s-au instaurat si la Vaslui. Existau si aici zvonuri cã teroristii au împuscat cîtiva revolutionari, ba mai mult, cã otrãviserã apa din barajele Solesti si Puscasi. Important de precizat este si cã la Vaslui a apãrut primul ziar al Revolutiei, care s-a numit „Adevãrul„ si care continua munca celor de la „Vremea nouã„. Regretatul zarist Constantin Jomir a scris primul editorial – „Dictatorul a cãzut! Am învins!„, prin care anunta o nouã etapã în viata României. Despre cum au trãit vasluienii acea perioadã si cum s-a lucrat la primul ziar al Revolutiei, cititi în rândurile urmãtoare paragrafe importante din cartea regretatului publicist Constantin Jomir – „Zbor ucis„, apãrutã în 2004.

La Vaslui, în ziua în care sotii Ceausescu au fost executati, oamenii s-au adunat în Piata Civicã: „Vineri, 22 decembrie, orele 10:30. În plin centrul Vasluiului, un grup restrâns de vreo zece persoane, s-au adunat în fata statuii lui Stefan cel Mare. Apoi, numãrul celor din piatã a început sã creascã. Din om în om, se vorbea pe soptite ce se întâmpla în acele momente la Bucuresti. (…) Deodatã, din zecile de piepturi s-a strigat spontant: „Jos Ceausescu”, „Jos dictatura!”, „Ieri în Timisoara, azi în toatã tara!”, „Armata e cu noi!”, s.a. S-a înfiintat un grup de initiativã care a cerut sprijin sindicatelor din zona industrialã. Cîtiva temerari, printre care si Dorel Dãniciuc, Toader Gruia, Gh. Teodor, Ilie Botez si alti cîtiva au întãrit rândurile unor nuclee de muncitori. Apoi, au venit în valuri zeci de vasluieni, pãtrunzând în centrul civic cu autobuzele. În piatã sau la balconul CJ PCR – un balcon numit sperantã – agitatia era atât de mare, încât era nevoie ca sã explice cineva situatia din tarã. Sefii judetului erau aliniati la intrarea în sediu si nu erau capabili de vreo replicã. Statia de amplificare din piatã, montatã de Lucian Pantazi, este urcatã la balcon, iar primii care s-au adresat multimii au fost Paul Munteanu, Florin Cocos, Octav Gavril, Nicolae Romascu, Elvira Chitic, Marian Enache si multi, multi altii. Permanenta legãturã cu Bucurestiul revolutionar a avut darul de a cunoaste evenimentele (unele distorsionate), asa cum s-au derulat ele în Capitata tãrii.  (…) Apoi, evenimentele s-au succedat rapid. Multimea a ales Consiliul Provizoriu de Coordonare si Salvare Nationalã din Judetul Vaslui, din rândurile cãruia a fost desemnat un birou provizoriu cu misiunea de a supraveghea derularea continuã a productiei în unitãtile  industriale, securizarea zonelor sensibile, care ar fi putut afecta populatia. În prima urgentã: paza retelelor de electricitate, de apã si nu în ultimul rând, protejarea cetãtenilor”.

În urmã cu 32 de ani, în noaptea de 23 decembrie – „Panica se generalizase”

Potrivit povestirilor regretatului ziarist Jomir, „în noaptea de 23 decembrie, s-a ridicat armamentul de la Securitate si Militie, dar starea de panicã se instaurase profund. Zvonurile contradictorii, dar incendiare, circulau cu repeziciune: „S-a otrãvit apa în barajele Solesti si Puscasi”, „Vin tancurile de la Iasi”, „În Pãdurea Paiu s-au tras focuri de armã”, „La Bârlad, teroristii au împuscat cîtiva revolutionari” etc. Pentru a-i prinde pe teroristi, au fost trimise taburi si tancuri, cu militari si revolutionari. Panica se generalizase. La cârma Consiliului au rãmas cîtiva în acea noapte. Peste tot erau pericole reale, dar ele erau rodul fricii si al zvonurilor din umbrã. Dorinta de libertate era, însã, mult mai mare. Cea mai importantã calitate atribuitã CJFSN a fost cã nu a permis distribuirea armelor si munitiilor nici în mâna gãrzilor patriotice si nici a cetãtenilor. Presiunea era mare. Pe fondul atâtor zvonuri, se cereau arme, dar CJFSN a rãmas pe pozitie”, scria regretatul ziarist Constantin Jomir în cartea „Zbor ucis„.

„Vremea nouã” îsi schimbã numele în „Adevãrul„: „sã slujeascã Revolutia si idealurile ei!„

Spre deosebire de multe alte orase, la Vaslui, autoritãtile locale si-au dat seama de nevoia oamenilor de a fi informati corect cu privire la evenimentele din tarã si au sprijinit aparitia primului ziar al Revolutiei. „Palatul Comitetului Judetean de partid, avocatul Marian Enache, presedintele CJ FSN, Paul Munteanu, vicepresedinte al Frontului,  cei din Biroul Executiv si-au dat seama la timp cã pentru informarea corectã si operativã a opiniei publice, era nevoie de un ziar. Astfel, se pun bazele unei publicatii noi. Forfota din redactia vechii publicatii Vrema nouã este justificatã. Echipa singurului ziar judetean trece cu inima deschisã si cu forta cuvântului în tabãra Revolutiei. Vasile Avram, Teodor Pracsiu, Constantin Jomir, Dumitru Humã, Vasile Vãsâi, Vasile Sbârnu, Constantin Slavic, Vasile Barbu, Lili Trifu, Alexandru Croitoru, Constantin Zbârlea, Petru Necula, Petricã Lascãr, Gruia Paiu, Ioan  Bãlãu, Genovia Gentimir, la care se mai alãturã si Ion Enache, Dan Ravaru, Corneliu Bichinet, Ion Iancu Lefter, G. H. Teodor formeazã o echipã puternicã. Toti îsi disputã opiniile mai agresiv sau mai temperat pe marginea sumarului primului numãr al machetei si al denumirii primului ziar liber. Din numerosul grup, o voce rãzbate în eter: „Sã-i punem titlul Adevãrul! Si sã slujeascã Revolutia si idealurile ei!”. Propunerea a apartinut ing. Gheorghe Teodor, seful unui nucleu de revolutionari, care s-a aflat pe baricadele mitingului din municipiul resedintã de judet. Altã propunere nu a mai fost. S-a hotãrât, astfel, ca ziarul Vremea nouã sã-si schimbe denumirea în Adevãrul si sã aparã în dimineata zilei de 23 decembrie 1989 ca primul ziar al Revolutiei pe meleaguri vasluiene”, scria Constantin Jomir în cartea „Zbor ucis”.

„Luati Adevãrul, ziarul Revolutiei!”

Ziaristul a scris si primul editorial în ziarul Revolutiei, în care anunta cãderea comunismului si o nouã etapã în viata României: „Mi s-a fãcut onoarea de a scrie primul editorial al noii publicatii, pe care l-am intitulat „Dictatorul a cãzut. Am învins!”, desi Nicolae Ceausescu nu fusese prins si oricând – dacã am fi dat crezare zvonistilor –  se putea întoarce. Pentru ziaristi si tipografi, a urmat o noapte (22 decembrie) de cosmar. Se vorbea despre atacul teroristilor asupra tipografiei din Bacãu, de uciderea unor ziaristi si tipografi din tarã… În aceste conditii, biroul Consiliului Provizoriu al Frontului ne-a trimis doi ostasi înarmati. Spre cinstea lor, tipografii Ion Mazga, Mariora Luca, Vasile Avasiloaie, Dan Dumitru, Ion Tonitã, Nicolae Pintilie (sef tipografie) au lucrat toatã noaptea, asteptând vestile proaspete din tarã. Gratie eforturilor ziaristilor si tipografilor, în ziua de 23 decembrie 1989, la ora 07:00, în Piata din Centrul Civic, se distribuia gratuit primul numãr al noii publicatii. Poetul Ion Enache, cu bratele pline de ziare si radiind de bucurie, a fost cel care a strigat din rãsputeri: „Luati Adevãrul, ziarul Revolutiei!”. Dar cine stia în ce tensiune se lucrase, cu ce curaj si cu ce risc”, povestea Constantin Jomir în cartea „Zbor ucis”.