spot_img
spot_img
7.9 C
Vaslui
15-nov.-2024
spot_img
spot_img

300 de transferuri ilegale, aprobate de Inspectoratul Şcolar Suceava

- Advertisement -

Primele rezultate ale controlului efectuat de Ministerului Educaţiei la Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, în cazul transferurilor elevilor de clasa a IX-a de la un liceu la altul, relevă faptul că circa 300 dintre cererile de transfer nu au fost aprobate cu respectarea literei legii.

Corpul de control al ministerului de resort a depistat faptul că doar o treime dintre cererile aprobate de instituţia suceveană ar fi respectat legislaţia în vigoare, iar în celelalte situaţii elevii transferaţi ar fi avut medii de admitere mai mici decât cele necesare pentru a învăţa la noul liceu în care au fost mutaţi.

Rezultatele complete ale controalelor efectuate la Suceava, din data de 9 august, vor ajunge pe masa ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, luni, 17 august. Acesta a declarat că cererile soluţionate fără a avea bază legală vor fi anulate, iar cei care au dat aprobări în afara cadrului legal vor suporta consecinţele de rigoare.

Curios este că numărul cererilor aprobate, număr transmis de reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Suceava, variază de la zi la zi.

sursa: https://www.monitorulsv.ro/Local/2015-08-15/300-de-transferuri-ilegale-aprobate-de-Inspectoratul-Scolar-Suceava

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.