Românii continuă să se întoarcă în ţară, speriaţi de cutremur şi, mai ales, de „valul” de radiaţii care a lovit Japonia. 30 de concetăţeni, majoritatea femei şi copii, au sosit aseară pe Aeropotul „Henri Coandă” din Capitală. Unii dintre ei nu şi-au ascuns nemuţumirea că au fost nevoiţi să plătească o parte din preţul biletelor în avionul pus la dispoziţie de statul român.
Românii spun că s-au temut de radiaţiile de la centrala nucleară Fukushima. „Ce putem să vă spunem decât că îi mulţumim lui Dumnezeu că suntem în viaţă, am ajuns cu bine acasă. Nu ne-a fost frică de cutremur, cât de radiaţii”, a spus o româncă.
Elena a locuit şase ani în Miaghi, zonă grav lovită de tsunami. „Este un aer acolo, pluteşte moartea în aer. Nu există mâncare în magazine, nu există nimic. Benzina stăm la cozi interminabile şi numai câte 10 litri ne dau. M-am speriat pentru că nu mai există absolut nimic, este ca un oraş măturat”, a declarat Elena Abe.
Lidia locuieşte de 15 ani în Japonia. Frica de cutremur şi de radiaţii a determinat-o să-şi ia copiii şi să se întoarcă în România. „Suntem încă foarte şocaţi, ieri seară am dormit în Coreea şi atunci am dormit liniştiţi de când a fost cutremurul”, a povestit Elena.
Cei întorşi se consideră norocoşi, dar şi nemmulţumiţi. Ei spun că au aflat abia în ultima clipă că trebuie să plătească jumătate din preţul biletelor. Din acest motiv, unii n-au putut reveni în ţară, pentru că n-au avut bani.
„Din 500 de persoane, câte ar fi trebuit să vină, am venit doar 30 datorită faptului că am fost anunţaţi foarte târziu. Toată lumea a fost convinsă că va fi un ajutor, transport gratuit, ceea ce s-a dovedit a fi contra cost. încă nu am plătit nimic, dar am fost anunţaţi în ultimul moment că vom plăti 1.000 de euro de persoană de adult şi 500 de euro pentru copii”, a spus o româncă.
„Ştiu multe fete care nu pot să vină, e prea scump biletul, e prea dintr-o dată, nu sunt pregătite să-şi ia familia şi copiii şi să vină aici”, a povestit alta.
www.realitatea.net