ZIUA IEI… Data de 24 iunie a devenit, odatã cu anul 2013, Ziua Universalã a Iei.Celebrarea iei românesti în aceastã zi a fost propusã acum cinci ani de comunitatea online „La Blouse Roumaine”, care a organizat în 20013 prima Zi Universalã a Iei. La Bârlad ea a fost sãrbãtoritã ieri, la Teatrul de Varã din Grãdina Publicã, iar pe data de 26 iunie, când se dezveleste si se inaugureazã „Monumentul Eroilor din cele douã rãzboaie mondiale”, participantii sunt asteptati sã poate ia româneascã, pentru a marca si atunci aceastã ie româneascã, unicat în lume.
Celebrarea Iei Românesti a luat amploare, astfel cã Ziua Universalã a Iei este sãrbãtoritã în peste 50 tãri. În 2015, primarul capitalei americane Washington D.C., Muriel Bowser, a proclamat ziua de 24 iunie drept Ziua Universalã a Iei în acest oras, în urma eforturilor comune ale Ambasadei României la Washington si ale comunitãtii românesti din capitala americanã.
Sã ne amintim ce este IA noastrã!
Piesa principalã a costumului popular românesc este cãmasa, termenul de ie fiind atribuit doar cãmãsii femeiesti. Cãmasa este croitã în formã de cruce, dintr-o singurã bucatã de pânzã si cu o deschizãturã în partea de sus. Initial, cãmãsile erau confectionate din pânzã de in sau cânepã, iar mai târziu din mãtase si bumbac. Acesta din urmã era folosit ca urzealã pentru bãtãtura de in si cânepã, mai ales în partea de nord a tãrii, în timp ce în sud cãmãsile erau mai frecvent tesute cu borangic. Fata si spatele cãmãsii se numesc „stan”, iar partea inferioarã „poale”. Stanul se confectiona din douã foi de pânzã, iar mâneca din una. Sub brat, cãmasa era prevãzutã cu asa numita „pavã”, care oferea comoditate în timpul miscãrii.
Ia- cãmasã traditionalã româneascã de sãrbãtoare
Ia este în fapt o cãmasã traditionalã româneascã de sãrbãtoare, confectionatã din pânzã albã, bumbac, in sau borangic si împodobitã cu mãrgele si broderii la mâneci si la gât. Croiala este relativ simplã: un dreptunghi de pânzã, tãiat rotund în jurul gâtului si întãrit cu snur rãsucit. Mânecile sunt, de cele mai multe ori, încretite atât la umeri, cât si la încheieturile mâinilor. Este un tip de cãmasã scurtã pânã la talie, spre deosebire de cãmasa anterioarã, mai veche, ce îmbrãca întregul corp si se purta dedesubtul hainelor pentru a apãra corpul de „vrãji si pericole”. Tehnica decorãrii iei s-a transmis de la mamã la fiicã, fapt care a conservat traditia si gustul de la o generatie la alta. Motivele sunt stilizate, geometrice sau inspirate de naturã. Se disting mai multe variante de bazã în compozitia decorului de pe mâneci: ie cu mâneci cu dungi verticale brodate (în râuri drepte), dungi oblice sau „ie cu stele”. Partea din fatã a cãmãsii este si ea bogat brodatã, prin repetarea acelorasi modele existente pe mâneci. Iile brodate cu „spic” fãceau parte din costumul de nuntã din Moldova. Culorile folosite la broderie erau în douã – trei nuante cromatice, de regulã, dar se broda si cu o singurã culoare, de obicei negru. În timp, finetea materialelor folosite, armonia cromaticã, dar si croiul pieselor de port românesc, tesute, croite si brodate în casã au fost apreciate de reginele României, Elisabeta si Maria, dar si de aristocratia femininã a timpului, care au purtat cu mândrie costumul popular în diferite momente.
