MODERNIZARE… Bârladul a primit finantare pentru proiectul „Modernizarea sistemului de iluminat public”, în valoare de peste 2,2 milioane de euro. Pe lângã modernizarea infrastructurii de transport în scopul reducerii emisiilor de carbon si achizitia a zece mijloace electrice de transport în comun, noul contract încheie încã un obiectiv asumat de actuala administratie. Este vorba despre refacerea în totalitate a actualei infrastructuri rutiere, de transport si de iluminat public pe cel mai intens circulate artere din localitate.
Primarul Bârladului, Dumitru Boros a semnat, pe 7 octombrie, la Agentia de Dezvoltare Regionalã Nord-Est din Piatra Neamt, Contractul privind „Modernizarea sistemului de iluminat public”, în valoare de peste 2,2 milioane euro. Noul proiect investitional are ca scop final introducerea unui sistem eficient de gestiune a energiei, pentru reducerea consumului în sistemul de iluminat public. Practic, vor fi înlocuiti 1.261 de stâlpi existenti, care vor fi coordonati printr-un sistem intelegint de telegestiune. În plus, vor fi montati încã 258 de stâlpi noi. În total, vor fi modernizati circa 25 de kilometri din sistemul de iluminat actual, care va fi extins totodatã cu alti 3,7 kilometri. Odatã înlocuiti, noii stâlpi de iluminat public vor reduce cantitatea de emisii de dioxid de carbon (gaze cu efect de serã), de la 316 tone/an la 98,9 tone/an.
„În cadrul Planului de Mobilitate Urbanã Durabilã, noul proiect trebuie privit în completarea celor privind refacerea infrastructurii rutiere pe cele mai intens circulate artere din localitate si achizitia de autobuze electrice. Toate trei proiecte au acelasi scop si anume reducerea emisiilor de carbon. Faptul cã am mai obtinut o finantare de peste 2,2 milioane euro este o nouã reusitã pentru oras. Ca si la contractele precedente din acest pachet al Mobilitãtii Urbane, sustinerea celor de la ADRN-E Piatra Neamt a fost importantã, fiind vorba, din nou, despre o finantare nerambursabilã foarte mare, adicã aproape 2 milioane Euro si de cote de cofinantare de la bugetul de stat de aproape 200.000 Euro si de la cel local, de doar 45.000 Euro. Reamintesc cã depunerea proiectelor pe diferite axe de finantare nu se va opri aici si peste tot pe unde se vor putea obtine finantãri va fi prezent si Bârladul!”, a declarat primarul Dumitru Boros.
Pe lângã cele trei contracte privind Mobilitatea Urbanã (în valoare totalã de aproape 20 milioane Euro, reamintim cã municipiul Bârlad a mai încheiat, recent, contracte cu finantare europeanã nerambursabilã si pentru: Construirea si dotarea unui corp nou, pentru sapte grupe de prescolari, pentru Grãdinita nr. 5 (1,1 milioane Euro), Extinderea si dotarea Grãdinitei nr. 8 (circa 1 milion Euro), Dezvoltarea capacitãtii administrative a Municipiului Bârlad (750.000 Euro), Internet Gratuit prin proiectul „WIFI4EU” (15.000 Euro) si Cresterea eficientei energetice a Sectiei Pediatrie a Spitalului „Elena Beldiman” (circa 1 milion Euro).