Sute de ilegalităţi pe drumuri
În urma celor 164 de acţiuni de prevenire derulate pe străzi, poliţiştii de la Circulaţie au constat că atât şoferii, cât şi pietonii obişnuiesc frecvent să încalce regulile. Oamenii legii au constatat 312 infracţiuni şi au aplicat 160 celor care au ignorat culoarea roşie a semaforului, 65 de sancţiuni pentru cei care nu au acordat prioritate vehiculelor, 410 sancţiuni şoferilor care nu au cedat trecerea pietonilor, 265 pentru cei care au efectuat depăşiri neregulamentare, 126 de sancţiuni pentru pătrundere în zone interzise şi 909 amenzi pentru folosirea telefonului mobil la volan.
Cum să nu deveniţi victime ale accidentelor
Pentru că nu doar copiii, ci şi adulţii fac parte în număr mare din categoria victimelor evenimentelor rutiere, poliţiştii găsesc de cuviinţă să le amintească tuturor participanţilor la trafic reguli elementare care, de altfel, trebuie învăţate încă din primii ani de viaţă.
– traversaţi strada numai prin prin locurile marcate (“zebră”) şi semnalizate cu indicatoare; în intersecţiile fără marcaj pietonal, traversaţi pe la colţul străzii, numai după o temeinică asigurare;
– atunci când decideţi să vă angajaţi în traversare, ţineţi cont şi de faptul că unui pieton care se deplasează în pas normal îi sunt necesare 6 secunde pentru a traversa o stradă de lăţime obişnuită, iar un autovehicul care rulează cu 60 km/h, parcurge în acest interval aproape 100 m;
– deplasaţi-vă numai pe trotuare, iar în lipsa acestora, numai pe partea stângă a drumului public şi cât mai aproape de marginea carosabilului;
– aşteptaţi mijloacele de transport în comun numai pe trotuare sau refugiile special amenajate şi nu pe partea carosabilă;
– după coborârea din mijloacele de transport în comun, nu traversaţi strada prin faţa sau prin spatele acestora; traversarea se realizează numai după plecarea lor din staţie, prin locurile special amenajate;
– în cazul în care sunteţi părinţi, nu uitaţi faptul că reprezentaţi un model pentru cei mici, iar aceştia vor „imita” comportamentul dumneavoastră în calitate de pieton.
www.viata-libera.ro