Trei oameni au murit şi alţi opt au fost grav răniţi, după ce aproximatifv 50 de camioane au fost atacate cu explozibil şi incendiate în Islamabad, potrivit autorităţilor locale, citate de AFP.
„Trei persoane au murit, opt sunt rănite. Ele au fost împuşcate şi este vorba în principal de şoferi şi ajutoarele lor”, a declarat Mohammad Ahad pentru sursa citată.
Atacul s-ar fi produs
la periferia oraşului în timpul deplasării unei coloane de camioane cu provizii şi camioane cisternă aparţinând forţei NATo mobilizate în Afghanistan. Vehiculele se îndreptau spre Rawalpindi, un oraş garnizoană din apropierea Islamabadului.
Acesta unul dintr-o lungă serie de atacuri din partea celor două rivale SUA şi Pakistan, în care şi-au pierdut viaţa mii
de persoane până în momentul actual.
Antena3.ro