DĂRI… S-au aprobat noile taxe ce se vor practica la nivelul municipiului Huși, cu începere de la 1 ianuarie 2021, iar despre ele primarul Ioan Ciupilan a spus că nu sunt modificate față de anul precedent, decât strict acolo unde noile reglementări în vigoare, la nivel național, așa au cerut.
La piața agroalimentară, de exemplu, cei care vor să închirieze o tarabă în interiorul clădirii trebuie să știe că prețul, atât pentru producători, cât și pentru comercianți, este de 59,58 lei pe lună. Cei care iau însă o tarabă afară vor plăti o chirie de doar 4,20 lei pe zi. Închirierea de la piață a celor necesare vânzării, precum cântar terezea, balanță cu tijă sau cântar zecimal, variază între 5,88 lei și 8,40 lei pe zi. Pentru orice eventualitate, taxa pentru accesul la grupul sanitar din incinta pieții este de 0,85 lei. De pe acum, cei care vor dori ca la toamnă să vândă în bâlciul anual, trebuie să știe că taxa pentru activitățile comerciale a fost fixată la 7,66 lei pe metrul pătrat, pe zi, iar pentru activitățile distractive prețul închirierii va fi de 5,11 lei pe metrul pătrat, pe zi. În ceea ce privește taxele speciale, acestea au fost stabilite în număr de 18 la nivelul municipiului Huși. De exemplu, pe lângă diverse taxe pentru autorizații de transport, hușenii trebuie să știe că pentru taxa de ecarisaj, de exemplu, vor plăti 18 lei pe an, fiecare familie sau persoană singură; pentru eliberarea cazierului de conduită profesională, solicitanții vor achita 32 de lei. Taxa specială de înregistrare a contractelor de arendă a fost stabilită la 35 de lei, iar taxa de eliberarea a certificatului de înregistrare pentru mopede este de 184 lei. Cea mai mare taxă specială, percepută la nivelul municipiului Huși este cea pentru eliberarea autorizației de dispecerat de taxi, fixată la suma de 2468 lei. În ceea ce privește cimitirele ortodoxe, taxa de concesionare a locului de înhumare pentru 7 ani, de pildă, este de 70 de lei, iar cea pentru 25 de ani este de 250 de lei. Pentru ca locul să fie concesionat pe durată nedeterminată, trebuie achitată suma de 1500 de lei, după cum au stabilit prin vot consilierii locali. În continure, conform legii, veteranii și văduvele de război beneficiază de locuri de înhumare gratuite, pe o perioadă de 25 de ani. Persoanele defavorizate primesc, de asemenea, locuri gratuite, însă pe o durată de 7 ani.