Și Curții ieșene de Apel i s-a cerut să se pronunțe asupra deciziei Curții Constituționale de anulare a primului tur de scrutin al alegerilor prezidențiale de anul trecut. Nicio plângere nu a intrat încă în atenția judecătorilor, iar timpul rămas până la desfășurarea alegerilor face practic imposibilă o pronunțare definitivă asupra vreuneia.
Toate plângerile cer practic același lucru, respectiv anularea deciziei CCR sau, în subsidiar, dacă această solicitare este respinsă, suspendarea executării sale. Acest lucru ar duce practic la anularea alegerilor programate pe 4 mai. Pe rolul Curții de Apel au fost înregistrate 16 cereri de anulare a deciziei CCR. Plângerile sunt identice, numărul lor părând a arăta că s-a intenționat ca toate completele de contencios administrativ ale Curții de Apel să aibă de analizat câte cel puțin una. „La distribuirea aleatorie a dosarelor, se are în vedere o repartizare echilibrată pe complete. Avem 9 complete de contencios, care vor avea de analizat 16 cereri”, a spus președintele Curții de Apel, Diana Cheptene-Micu.
O cerere a fost înregistrată în Joia Mare
În câteva situații, petenții ar putea fi rude, având același nume de familie. O singură cerere, depusă de Ioan W., a fost înregistrată în Joia Mare, toate celelalte ajungând la registratura instanței pe 10 aprilie. Pentru toate, primul termen de judecată a fost stabilit în intervalul 28-30 aprilie. Cum primul tur de scrutin se va desfășura pe 4 mai, nu va exista timpul fizic necesar pentru o pronunțare a Curții de Apel, eventualele contestări ale decizie și judecarea recursului, astfel încât hotărârea să devină definitivă…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/16-procese-la-iasi-identice-cu-cele-de-la-ploiesti-pentru-suspendarea-anularii-alegerilor-cine-sunt-petitionarii–1748084.html