spot_img
spot_img
4.6 C
Vaslui
27-nov.-2024
spot_img
spot_img

15 ani de închisoare pentru mama care și-ar fi ucis trei dintre copii

- Advertisement -

Judecătorii de la Tribunalul Suceava au dat sentința în cazul sucevencei trimise în judecată pentru că și-ar fi ucis trei dintre copii, într-un dosar cu probe indubitabile.

Ana Pardău, din satul Poiana Negri, comuna Dorna Candrenilor, a fost condamnată la 15 ani de închisoare, într-un dosar care a șocat de la un capăt la altul și continuă să șocheze. Femeia a născut acasă, în lighean, în cada cu apă sau într-un sac menajer, ascunzând cadavrele, într-un caz chiar două săptămâni, până le-a putut îngropa. Oseminte ale copiilor au fost recuperate de anchetatori, iar mama și-a recunoscut faptele.

Sentința Tribunalului Suceava nu este definitivă și poate fi atacată cu apel. Fapt rar întâlnit, deși vorbim de fapte extrem de grave și de o condamnare la 15 ani de închisoare, femeia este în libertate, fără a avea impusă vreo interdicție de către procurorul criminalist de caz.

A născut și crescut normal trei copii

Ana Pardău, în vârstă de 39 de ani acum, din satul Poiana Negri, comuna Dorna Candrenilor, a fost judecată pentru infracţiunea de violenţă în familie, raportată la infracţiunea de omor. După cum au arătat procurorii în rechizitoriul de trimitere în judecată, femeia are studii superioare, lucra ca ingineră la o multinațională şi este căsătorită din anul 2008. Primii trei copii i-a născut în 2009, 2011 şi respectiv 2015. Familia trăia decent, ambii soți având locuri de muncă. Altfel spus, nimeni și nimic nu putea intui ce a făcut femeia, care, repetăm, și-a crescut normal primii trei copii.

Al patrulea născut, îngropat în grădină 

Din cercetările judiciariştilor de la Serviciul de Investigaţii Criminale, coordonaţi de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, rezultă că în toamna lui 2015 Ana Pardău a rămas însărcinată din nou, cu un al patrulea copil, însă nu l-a informat pe soţul său.

Femeia avea să nască în iunie 2016, acasă, primul copil care avea să aibă o soartă cruntă.

„În ziua de 29 iunie 2016, fiind singură la domiciliu, a născut un copil de sex masculin într-un lighean din baia locuinţei, l-a acoperit cu o pătură, l-a ascuns în camera centralei, lăsându-l acolo până în ziua următoare. În ziua respectivă inculpata a luat cadavrul copilului, a săpat o groapă în grădina casei şi l-a îngropat”, au arătat procurorii.

La percheziţiile efectuate pe 13 august 2019, după ce grozăvia a ieşit la iveală, au fost identificate câteva fragmente osoase ale acestui prim copil. …https://www.monitorulsv.ro/Local/2021-10-12/15-ani-de-inchisoare-pentru-mama-care-si-ar-fi-ucis-trei-dintre-copii

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.