spot_img
17 C
Vaslui
22-sept.-2024
spot_img

14 MORTI – DOLIU SI LA BORLESTI

- Advertisement -

• un tînăr, în vîrstă de 28 de ani, din Borlesti, a decedat în tragedia rutieră petrecută duminică seară în Ungaria si soldată cu 14 morti • Constantin P. lucra de ani buni în Spania si se întorcea acasă • microbuzul în care se afla nemteanul a fost spulberat de un autotren pe o autostradă din apropierea granitei cu România • în urmă cu patru ani, trei nemteni au murit într-un accident rutier care a avut loc în Slovenia •

Un tînăr, în vîrstă de 28 de ani, din satul Puriceni, comuna Borlesti, se numără printre victimele cumplitei tragedii rutiere, petrecute duminică noapte pe o autostradă din Ungaria si soldată cu moartea a 14 persoane. Constantin P. se întorcea din Spania, unde munceste de mai multi ani. Din nefericire, soarta i-a rezervat un loc în microbuzul mortii. Autoritătile nemtene au fost anuntate în cursul zilei de ieri, cînd vestea a fost adusă si la cunostinta părintilor si rudelor. Primarul Gheorghe Olteanu a aflat că un consătean de-al său se numără printre victimele accidentului din Ungaria de la reporterul cotidianul Monitorul. „Am aflat tîrziu, pentru că am avut sedintă de Consiliu Local. Este o tragedie care s-a abătut asupra acestei familii si care ne afectează si pe noi în egală măsură. Pe acest tînăr nu-l cunosteam personal, însă îi cunosc părintii si fratii. Unul dintre fratii lui a muncit ani buni în Spania, însă s-a întors în tară. Acum creste animale. Si-a făcut o gospodărie frumoasă, fiind un băiat foarte muncitor. De fapt toti fratii sînt cunoscuti pentru hărnicia lor. Alte amănunte nu stiu, însă probabil că vom afla mai multe următoarele zile“, a declarat primarul Gheorghe Olteanu.
Accidentul s-a înregistrat duminică, în jurul orei 23.30, între localitătile Mako si Szeged, cînd un autotren a rupt parapetul si a intrat pe contrasens, lovind în plin microbuzul în care se aflau mai multi români care veneau din Spania. 14 pasageri, printre care trei copii, patru femei si sapte bărbati, si-au pierdut viata pe loc iar alte două persoane au fost grav rănite, fiind spitalizate la Szeged. Din cercetările politistilor unguri a reiesit că autocamionul venea dinspre Arad si se îndrepta către Budapesta, iar microbuzul, înmatriculat în Spania, se deplasa pe ruta Valencia-Bucuresti. La fata locului s-au deplasat si cîtiva lucrători rutieri de la Politia Timis care vor da o mînă de ajutor colegilor maghiari. De altfel, autoritătile ungare au cerut sprijinul colegilor români pentru identificarea victimelor. Din investigatiile preliminare a reiesit faptul că soferul autotrenului a adormit la volan. Anchetatorii au ridicat tahometrul din autotren, datele acestuia continînd informatii despre viteză, turatia motoarelor, etc. Probele prelevate de la soferul TIR-ului au indicat că acesta nu consumase alcool. Tir-ul implicat în accidentul din Ungaria este proprietatea unei firme de transport din Arad, ai cărei patroni sînt un fost politist de frontieră condamnat pentru ucidere din culpă si mama acestuia. Soferul plecase în cursă duminică seară, la ora 22, transportînd componente pentru mobilier în Germania.

Tragedie cu 7 morti în Slovenia

În urmă cu 4 ani si jumătate, cinci români, dintre care trei nemteni, si-au pierdut viata într-un cumplit accident petrecut pe o autostradă din Slovenia. Evenimentul a dus si la decesul a doi cetăteni sloveni care se aflau în autoturismul lovit de masina în care se aflau românii. Acestia se aflau într-un BMW care trebuia să ajungă în Italia. În apropierea capitalei Ljubljana, masina în care se aflau cinci români a intrat în coliziune cu un Audi condus de un cetătean sloven. S-a stabilit că sensul de mers al BMW-ului se afla în reparatii, drept pentru care soferul Ionut Burlacu, din Costisa, a pătruns pe contrasens, unde benzile de mers nu erau clar delimitate. Anchetatorii au opinat că soferul român s-a speriat si a întors autoturismul moment în care masina a fost lovită de un Audi. Sensul pe care se deplasa BMW-ul era blocat, însă semnalizarea nu arăta clar ce bandă de pe contrasens trebuia să o folosească. În autoturismul condus de Ionut Burlacu se mai aflau, pe lîngă sotia sa, si Daniela Bilei, în vîrstă de 42 de ani, din Buhusi, Constantin Bogonos, de 22 de ani, din Costisa si Vasile Asmarandei, de 42 de ani, din Cîndesti.

www.monitorulneamt.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.