spot_img
1.2 C
Vaslui
06-nov.-2024
spot_img

14 ani fãrã Adrian Pãunescu pe pãmânt!

- Advertisement -

Odatã, trãiam intens zilele acestea de început de noiembrie în care poetul Adrian Pãunescu a luptat pentru viatã si si-a dat sufletul pe patul de spital, lãsându-ne sãraci si pustii fãrã el. Am deschis dis de dimineatã ochii si m-am gãsit deodatã pe mine, cea care trãiam altãdatã o lume de poezie si eram fericitã. Cu sigurantã, fericirea are pentru mine si ochii poetului, iar clipa asta în care încerc sã îl readuc la viatã, îmbrãtisându-l cu tot ceea ce sunt, o bucãticã din poezia lui ce curge prin venele mele cu intensitatea cu care i-am trãit-o mereu, e semn cã ne uneste de dincolo de lumea mea si de cerul lui, iubirea sincerã ce i-o port si i-am purtat-o întotdeauna. Pot si cuvintele sã facã astãzi ceva: sã ne uneascã într-o strângere de mânã pe toti cei ce i-am pretuit geniul si unda harului Duhului Sfânt ce i-a binecuvântat si inspirat opera. Trecerea lui luminoasã prin viata mea a însemnat deschiderea unui drum de luminã cãlãuzit de îngeri ce m-au prins în dansul lor, iubindu-mã, asa cum numai îngerii stiu sã o facã. Nu poti sã nu vorbesti despre iubire, când vorbesti despre Adrian Pãunescu. El a fost regele ce ne-a arãtat cã existã iubire pe pãmânt. Si de tarã, si de neam, si de toate… De asta a fost invidiat si izolat. Strãlucea prea tare. „Cartea Cãrtilor de poezie” e grea cu adevãrat si la propriu si la figurat astãzi. Desi nu o mai am, o port cu mine. O port în mine. De pe vremea când eram pionierã si mergeam în taberele de pionieri unde fãceam concursuri si îi recitam poeziile pe care „comunistii” atât de blamati astãzi ne învãtau pe noi, copiii de atunci. Poezii care ne învãtau sã ne iubim tara. Cu sigurantã, si datoritã lui Adrian Pãunescu, ne-a devenit ea nepãmântesc de dragã si de caldã, asa cum multora nu le mai este. Dar o sã le fie, pentru cã în ea o sã le fie scãparea. Si acum sã ne întoarcem la mine. Asta a reusit sã facã Adrian Pãunescu pentru mine: m-a învãtat sã iubesc tot ceea ce a iubit el. Versurile lui au fost motorina cu care mi-am alimentat masina de vise ce m-a purtat peste tot unde am vrut. Am ajuns oriunde cu ea. Si cred cã cea mai mare avere a mea sunt nesfârsitele cãderi de stele ale amintirilor pe care oamenii valorosi pe care i-am cunoscut, le-au lãsat desupra capului meu, ca sã curgã întruna peste mine. Eu sã cred cã plouã, si sã fiu fericitã. Recunosc, o astfel de fericire mi-am dorit. Nepãmânteanã. De neatins cu mâna, ci numai cu cugetul neîntinat si cu inimã de copil. A fost Adrian Pãunescu îndemn înflãcãrat pe stadioane si ne-a fãcut sã trãim ceea ce acei ce fac parte din generatiile de astãzi si se aflã acum la vârsta la care ar trebui sã trãiascã si sã descopere adevãrurile supreme si iubirea adevãratã, nu au cum sã le mai gãseascã, pentru simplu fapt cã pentru ei Adrian Pãunescu este o necunoscutã, într-o ecuatie pe care nimeni nu le-o aratã. Nu stiu de ce îmi amintesc acum de acea clipã în care, copil fiind, de doisprezece, treisprezece ani, am îngenuncheat, asa deodatã si i-am spus lui Dumnezeu cã îl rog sã ne dea pe pãmânt o lume a iubirii. Mi-am amanetat pentru asta adolescenta timpurie, viata tihnitã si normalã, drept jertfã pentru cerere. Nu stiam nimic despre viatã, dar mi-am cerut condamnarea la suferintã. Si undeva s-a înregistrat cererea mea: sã sufãr eu, ca sã fie iubire pe pãmânt. Nu am cerut iubire, ci suferintã. De fapt, iubirea este suferintã. Asta mi-a spus mereu, scriitoarea Maria Soimu, prietena mea de la Bucuresti. Nu am putut sã o contrazic, ba chiar m-am convins de adevãr. Astãzi, în ziua în care îl luãm pe poet de mânã, si-i spunem cã îl iubim, s-o facem cu versurile lui. Ele mi-au venit în gând dis de dimineatã. Si au rãmas cu mine toatã ziua. Acum le împart cu voi.

Te iubesc cu toatã toamna, te iubesc cu toatã moartea,
Te iubesc cu toatã viata, te iubesc cu tot ce esti,
Pentru tine lumineazã toate stinsele feresti.
Pentru tine se coboarã din biblioteci si cartea,
Dar auzi cã e mai mare toamna asta decât noi,
Dar auzi un plug de berze ceru-n suflet ni-l rãstoarnã,
Te iubesc cu-ntreaga toamnã, te iubesc cu-ntreaga iarnã,
Tot ce vãd în lumea mare iau în ochi si-mpart la doi…
Te iubesc sub jugul dulce al pãrerilor de rãu,
Sunt actorul care joacã rolul ultimului crivãt,
Te iubesc din tine însãti, te iubesc din mine însumi,
Râsul tãu ce bine sade blând protegiuit de plânsu-mi”.

(Te iubesc – Adrian Pãunescu)

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.