EVENIMENT Primarul Ciupilan s-a tinut de cuvânt si ieri searã a adunat în jurul unei mese festive nu mai putin de 130 de perechi de huseni, care au împlinit cel putin 50 de ani de la data cãsãtoriei. Dupã ce în luna august, primarul Ciupilan a gratulat public perechea de huseni cu cei mai multi ani de cãsnicie, iar reusita evenimentului a fost una pe mãsura „Nuntii de Diamant“ a aniversatilor, primarul a decis sã organizeze o masã festivã pentru toti husenii care au ajuns la „Nunta de Aur“ sau, unii din ei, au si trecut de ea. Astfel, într-un cadru special, în incinta restaurantului „Podgoriile Husilor“, sãrbãtoritii au avut prilejul de a petrece câteva ore de neuitat, în compania primarului, care le-a înmânat „Diplome de Fidelitate în Cãsãtorie“ si le-a transmis urãrile sale de bine si viatã lungã. „Domnul primar ne-a fãcut o surprizã extraordinarã. Am împlinit 52 de ani de cãsãtorie, pe 14 iulie si niciodatã nu ne-am fi asteptat ca primarul sã ne invite la restaurant pentru asta. Nici nu stiam la ce sã ne asteptãm. Când am ajuns aici si am vãzut atâtea perechi, am fost chiar impresionati. Îi multumim mult si îi urãm multã sãnãtate si dânsului“, a precizat Elena, 74 de ani. „Primãria municipiului Husi, reprezentatã de domnul primar, ing. Ioan Ciupilan, ureazã la împlinirea a peste 50 de ani de cãsnicie neîntreruptã, multã sãnãtate, fericire si viatã lungã familiei“, a fost mentiunea scrisã pe „Diplomele de Fidelitate“ înmânate celor 260 de „miri“.