În plin an 2013, intrat al 13-lea în concurs, în cadrul celei de-a XIII-a ediții a Festivalului de Teatru pentru Elevi “G. Constantin”, un elev din Bacău, aflat la final de clasa a III-a, a reușit prin talentul său actoricesc să ajungă la inima unui juriu format din mari actori ai scenei teatrului românesc, obținând locul I la Secțiunea Monolog.
Micul actor este Teodor Grosu, membru al Trupei de teatru Prospero de la Palatul Copiilor Bacău, coordonat de regizorul Geo Balint, iar marii actori care s-au lăsat convinși de talentul și forța interpretării concurentului sunt Victor Rebengiuc, Mihai Constantin și Catrinel Dumitrescu. Evenimentul s-a consumat în intervalul 31 mai – 2 iunie 2013, la Palatul Național al Copiilor din București, reunind zeci de concurenți din toată țara, “copii și tineri foarte talentați, ajunși în finală după o selecție foarte dură”, după cum a declarat regizorul Geo Balint, cel care a îndrumat pașii micuțului Teodor Grosu spre reușită. “A fost o nebunie, o frumoasă nebunie, acest copil mi-a făcut o bucurie extraordinară. Atunci când membri ai juriului precum Rebengiuc, Mihai Constantin sau Catrinel Dumitrescu dau un astfel de premiu este ca și cum ți-ar spune «e ok, voi aveți loc aici, lângă noi». A fost o minune de festival, iar Teodor este o minune de copil!”, a declarat regizorul Geo Balint, plin de entuziasm. Micuțul actor a obținut locul I la Secțiunea Monolog din cadrul festivalului cu recitalul “Marea”, de Marin Sorescu. (Mădălina ROTARU)
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.