O șoferiță a invocat toate motivele posibile pentru a demonstra că indicațiile radarului nu erau corecte. În ultimă instanță, a afirmat că radarul arăta o viteză mult mai mare decât cea reală pentru că era influențat de aerul condiționat din mașina poliției. Nici ea nu era totuși sigură că un asemenea argument poate prinde.
Mihaela A. a fost sancționată contravențional cu 9 puncte-amendă și i s-a suspendat dreptul de a conduce pentru 90 de zile după ce a fost prinsă conducând un autoturism Mercedes în Miroslovești cu o viteză de 108 km/h. Femeia a contestat sancțiunea în fața Judecătoriei Pașcani, prezentând o lungă listă de posibile nereguli.
„Radarul nu fusese pornit de personal calificat”
Ea a invocat faptul că radarul nu fusese pornit de personal calificat, iar agentul constatator nu deținea atestat de operator radar. Aparatul nu ar fi fost omologat de Biroul de Metrologie, nu era însoțit de un buletin de verificare și nu avusese autotestarea la pornire. Radarul nu era însoțit de un registru în care să se menționeze marjele de eroare, iar agentul constatator nu era calificat să desfășoare activități cu echipamentul video. În plus, în procesul-verbal de sancționare nu erau menționate numărul și seria aparatului radar. Astfel, nu se putea stabili dacă aparatul radar cu care fusese înregistrată era același care era montat pe mașina de poliție în momentul efectuării verificării metrologice…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/108-km-h-in-localitate-dna-mihaela-a-invocat-in-instanta-toate-motivele-posibile-ca-sa-scape-de-amenda-radar-inclusiv-aerul-conditionat-din-masina-politiei-nu-a-tinut–1665802.html