1 Decembrie – Reflecții și Sacrificii din Județul Vaslui. Cum a aflat regele Ferdinand, pe 27 martie 1918, la Bârlad, de unirea Basarabiei cu România

AMĂNUNTE… 1 Decembrie, Ziua Națională a României, este un moment cheie pentru vasluieni, marcând idealul unității naționale pentru care s-au sacrificat generații. În 1918, Vasluiul nu a găzduit festivități publice de amploare, dar locuitorii săi au susținut activ idealul unirii prin eforturi și sacrificii pe câmpul de luptă. Ziarul „Tribuna Tutovei” din Bârlad a consemnat evenimentul cu entuziasm, subliniind importanța realizării acestui vis național. Martori ai vremii, precum Andrei Lupu, au descris dificultățile războiului și pierderile familiilor locale, dar și curajul eroilor vasluieni. Satele județului au fost profund afectate, cu școli închise și localități transformate în spitale improvizate. Un amănunt interesant este acela că, pe 27 martie 1918, regele Ferdinand era la Bârlad, când a aflat de unirea Basarabiei cu România. Astăzi, ziua este sărbătorită cu parade, ceremonii și evenimente culturale, fiind un prilej de recunoștință pentru trecut și de reafirmare a mândriei naționale. Vasluienii își onorează astfel istoria și contribuția la formarea României unite.

Pe 1 decembrie românii sărbătoresc unul dintre cele mai mari evenimente din istoria noastră, Marea Unire. 1 Decembrie reprezintă o pagină sublimă a istoriei țării, fiind ziua când toate provinciile locuite de români s-au unit: Basarabia, Bucovina, Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș. Din anul 1990, ziua de 1 decembrie a fost adoptată drept Ziua Națională a României. Dorința unirii tuturor românilor sub aceiași țară nu a apărut odată cu luptele din Primul Război Mondial, ci această țintă fusese stabilită încă de la începutul anilor 1800. Ideea unei uniri s-a născut în mințile intelectualilor de secol XIX, s-a transmis la învățători, la conducători și în cele din urmă la soldații care au luptat pe front pentru dorința de decenii a românilor, unirea. Deși un eveniment sărbătorit astăzi cu mare fast, nu a fost tratat cu același respect de-a lungul zbuciumatei istorii a țării noastre. Înfăptuitorii unirii au murit în închisorile comuniste și îngropați în gropi comune, uitați și blestemați de un regim criminal. Amintim pe Iuliu Maniu, Episcopul Iuliu Hossu, cel care a citit proclamația de unire a Transilvaniei cu România, Aurel Vlad și mulți alții.

Regele Ferdinand era la Bârlad în timpul Unirii

La 27 martie 1918, Basarabia se unea cu România. Votul de unire a fost comunicat îndată regelui care se afla la Bârlad, de unde a răspuns printr-o telegramă: „Din suflet mulțumesc bunului Dumnezeu că Mi-a dat, în zile de restriște, ca o dulce mângâiere, să văd după o sută de ani pe frații basarabeni revenind iarăși la Patria-Mumă…”, ziarul Adevărul.

Contribuția Vasluienilor la idealul național al Unirii

Vasluienii și-au adus propriul aport la idealul național al unirii provinciilor locuite de români, prin tinerii care și-au dat viața pe câmpul de luptă pentru apărarea micii țări de la acea vreme. Mii de tineri din satele județului au intrat în rândul eroilor, împlinind un scop pe care l-au considerat mai presus decât propria lor viață. Imaginea satelor și a județului din acea perioadă sunt pe de parte de a fi frumoase, în următoarea parte o să expunem câteva descrieri inedite. Andrei Lupu din satul Corni-Albești își amintea în anii 2000 despre acele vremuri, pe când era doar un copil: „În 1916, după doi ani de neutralitate, a intrat și România în război la data de 15 august, când sora mea Catrina împlinea doi ani. Am declarat război Austro-Ungariei spre a ne dobândi Ardealul, am pornit cu cântecul: Treceți batalioane Române Carpații. Nu după mult timp, armata română, prost echipată de război, s-a întors înapoi învinsă, cu mari pierderi în oameni și echipament. Am rămas numai cu Moldova. Școlile au fost închise și localurile lor gemeau de răniți. Pe acele vremuri, fratele meu Gheorghe s-a înrolat voluntar în armată. Tata a fost și el mobilizat. Noi patru și cu mama eram ținuți într-o căsoaie mică, casa mare era ocupată de armată. Boii, vaca și oile erau rămase pe seama mamei, o femeie mică, dar vrednică. Eu eram de 10 ani atunci și sufeream împreună cu ceilalți de lipsuri și de foame. Fratele meu Gheorghe, născut în anul 1897, nu s-a mai întors, a murit pe dealurile Oituzului în 1917, tata s-a întors bolnav din război și nu s-a mai vindecat până la moarte în 1937”. 

Viața grea din județul Vaslui în timpul războiului

Un ofițer al armatei care a fost staționat în zona Roșiești-Târzii scria mai târziu despre perioada groaznică a războiului: „Roșiești, 15 decembrie 1916 – Credeam că nu mai ajungem aici, prin vântul, gerul și întunericul de iad, ce cuprinseseră câmpia. Noroiul ajungea la osia căruței, și pe deasupra pierdusem drumul. Disperasem când licăriri luminoase apar în vale. Cu ultimele sforțări, oamenii leșinați de foame și neodihnă năvălesc în sat; dar, nenorocire! Roșieștii, ocupat complet de două regimente. Nu mai era chip de mers în altă parte. Era ora 11 noaptea, începuse să plouă; iar soldații obosiți se culcau în noroi. Am rămas în sat și fiecare ne-am culcat pe unde am putut: care în pod, care în grajd, care în odăi tixite de soldați, cum mi s-a întâmplat mie. Azi trebuia să plecăm, dar am renunțat, căci chinuitoarele marșuri din ultimul timp sleiseră ultimele puteri; primim totodată ordin că ni s-a schimbat destinația și că trebuie să mergem la Solești.

18 decembrie 1916 – Pe o zi călduță de iarnă, am părăsit Roșieștii peste câmp, direct la gara Crasna, unde am mâncat la restaurant, singurul fel: cartofi cu pâinea mușteriului. Cu chiu, cu vai, ajungem la Gura Munteni. Am petrecut noaptea în murdara odaie a renumitului Moșu care toată noaptea moțăia pe vine în aceeași cameră, de frică să nu-i furăm paturile de lemn. De dimineață, când să cobor din pat, surpriză! Pe jos se mai culcaseră în timpul nopții încă 10-12 soldați pripășiți pe drum…

26 decembrie 1916 – Am primit ordin să ne întoarcem și să mergem la Crețești, dar am făcut 10 km și am primit ordin să ne întoarcem în Roșiești. Pe drum ne întâlnim cu numeroase trupe rusești care ne spun că se duc la București. Cu greutate îmi găsesc cantonament și-mi petrec acest Crăciun, cel mai trist și mai searbăd din viață; singur și părăsit, cu singura mângâiere a camarazilor soldați cărora le țin o cuvântare. Dar, în acest timp, cîți copii nu mureau pe drumuri, câte femei nu înnebuneau de groază! și cîți refugiați nu știau cum să-și dezmorțească membrele înțepenite de ger!

Roșiești, 27 decembrie 2016 – Ne vom stabili la Codăești, plecarea din Roșiești s-a făcut pe același ger năprasnic, de acolo suntem trimiși la Șerbotești, Iași.

6 ianuarie 1919 – Am primit ordin să plecăm la Târzii, în județul Fălciu. Sunt bolnav de anghină difterică…

Băcăoani, 7 ianuarie 1917 – Băcăoani, de ce ai venit în fața mea ca să te blestem. De ce ne-a ajuns aici cel mai cumplit ger din câte am încercat vreodată? Frigul este așa mare, încât, ieșind afară din sărăcăcioasa odaie cu plită a văduvei Chirvase și aruncând în sus cu apă, cade pe pământ în formă de boabe de gheață. Drumul din Băcăoani era presărat cu trupurile bivolilor, cailor și boilor morți de ger.

Târzii, 12 ianuarie 1917 – În dimineața aceea, am crezut că înnebunesc de ger, mi-am luat două rânduri de haine pe mine. În acea noapte, în sat, un brigadier Limoncu murise de frig”.

Sărbătoarea Marii Uniri în județul Vaslui la 1918

Acestea sunt greutățile prin care au trecut vasluienii pentru împlinirea idealului național, pentru unirea tuturor provinciilor în care locuiau români. La nivel național, actul Marii Uniri a fost un motiv de entuziasm, marcat de evenimente în Alba Iulia și în alte regiuni ale țării. În Vaslui, documentele disponibile din acea perioadă menționează mai degrabă reacțiile presei și ale liderilor locali decât organizarea unor festivități concrete. De exemplu, ziarul „Tribuna Tutovei” din Bârlad a celebrat evenimentul prin articole care subliniau realizarea visului de unire națională. Cu toate acestea, Vasluiul nu pare să fi găzduit evenimente oficiale notabile dedicate acestui moment în decembrie 1918, cel mai probabil din cauza contextului dificil de după Primul Război Mondial​. În prezent, ziua de 1 Decembrie este marcată anual în Vaslui cu ceremonii publice, parade militare și evenimente culturale, reflectând importanța acestui moment pentru identitatea națională. Centenarul Marii Uniri a fost celebrat în județul Vaslui, în orașele Vaslui, Huși și Bârlad, printr-o serie de evenimente care au pus în lumină contribuția locală la acest moment istoric de referință pentru România. În 1918, locuitorii acestor orașe și-au demonstrat sprijinul față de unirea provinciilor istorice prin acțiuni civice, culturale și educaționale. 

Bârlad și angajamentul civic pentru Unire

La Bârlad, rolul comunității în susținerea Unirii a fost remarcabil. În timpul anului 1918, manifestațiile publice au adus în stradă mii de locuitori, exprimându-și susținerea pentru actele istorice de la Alba Iulia. Hora Unirii, dansată simbolic de participanți, a fost un moment emblematic. În anii ce au urmat, respectul față de cei care au luptat pentru idealul național s-a concretizat prin ridicarea Monumentului Eroilor Ceferiști, inaugurat în 1923, care onorează sacrificiile eroilor din Primul Război Mondial. 

Huși și implicarea culturală și educațională

În orașul Huși, sprijinul față de Basarabia a fost o prioritate. Transformarea Gimnaziului „Anastasie Panu” în liceu a reprezentat o investiție în educație, văzută ca un mijloc de consolidare a identității naționale. Documentele epocii reflectă o mobilizare a resurselor umane și materiale pentru a sprijini cauza unității naționale, chiar dacă informațiile sunt mai puțin detaliate comparativ cu alte regiuni.

Identitatea națională – O datorie a generațiilor viitoare

ÎNDEMN… 1 Decembrie ar trebui să fie pentru vasluieni un prilej de reflecție asupra importanței identității naționale. Deși Vasluiul nu a fost epicentrul evenimentelor de la 1918, solidaritatea sa cu celelalte regiuni ale țării a fost și este esențială pentru unitatea României. Locuitorii trebuie să-și amintească faptul că Marea Unire nu a fost doar o victorie diplomatică, ci și rezultatul eforturilor întregului popor român, inclusiv al celor din vechiul Regat. Este crucial ca vasluienii să participe activ la celebrarea acestei zile, să onoreze memoria eroilor și să transmită generațiilor viitoare mândria de a fi români. Organizarea de evenimente culturale, parade militare, discursuri și depuneri de coroane la monumentele eroilor este o modalitate prin care comunitatea își poate reafirma legătura cu valorile naționale.

Cum se sărbătoarea la Bârlad, Marea Unire în anul 1928

CITAT DIN PRESA VREMII… „La ora 8, la toate școalele primare au fost însuflețite festivități. La ora 11, școalele, societățile și armata s-au adunat în fața Catedralei, unde întreg clerul din oraș a oficiat un te-deum. Apoi, a vorbit d. Ioan Ionescu, decanul baroului avocaților, arătând însemnătatea zilei. Trupele, înșiruite pe strada Regală, au fost trecute în revistă de comandantul garnizoanei, d. col. Rădulescu Lazăr și prefectul județului, d. Th. Buzescu. A urmat, impresionantă, defilarea. La ora 3 după-amiaza, în sala teatrului „Carol” din localitate, a fost un festival. A conferențiat d. Paul Constantinescu, profesor. Au urmat coruri, jocuri naționale, recitări, etc., executate de elevii și elevele școalelor secundare din localitate. La ora 9 seara, s-a făcut retragerea cu torțe, după care muzica militară a cântat în centrul orașului până târziu”.