Municipiul Botosani a aratat ieri dimineata ca un imens patinoar, autoritatile fiind din nou „luate prin surprindere” de vremea rea. Poleiul a pus stapanire pe strazi si trotuare, circulatia fiind un adevarat cosmar pentru pietoni si soferi. In timp ce zeci de botosaneni au ajuns la spital cu maini si picioare rupte, reprezentantii municipalitatii s-au declarat multumiti de felul cum au actionat cei de la Urban Serv. Politia Rutiera a amendat insa societatea Urban Serv pentru ca nu a imprastiat la timp pe strazi material antiderapant.
Acestia sunt contrazisi insa de botosanenii care, ieri dimineata, au fost nevoiti sa iasa din casa. „Nu se poate asa ceva. Nu putem merge. Suntem in centrul orasului si nu este normal. Platim taxe si impozite, dar acum ne rupem picioarele”, au fost cuvintele unuia dintre botosanenii care incerca ieri sa se deplaseze pe trotuar cu frica la fiecare pas. „E jale. Un om tanar si se chinuie la mers, dar cei batrani ce sa mai faca… Numai la noi se intampla asa. Vai de capul nostru”, a spus un alt botosanean.
Viceprimarul Cosmin Andrei a dat insa explicatiile menite sa-i linisteasca pe cetateni. „Pe carosabil s-a intervenit cu sapte utilaje, un utilaj a inceput sa dea cu material antiderapant inca de aseara, de la ora 1.00. Celelalte utilaje au continuat de la cinci dimineata. Pe trotuare s-au dat materiale cu un utilaj care a imprastiat clorura de calciu, cinci sararite manuale care au dat de asemenea clorura de calciu si de asemenea zece oameni care imprastie acelasi material. S-a dat cu material antiderapant in Piata Centrala si Piata Viilor. Pana la ora 7.00, s-au facut doua treceri pe traseele principale cu material antiderapant. In jurul orei 11.00-12.00, estimeaza cei de la Urban Serv ca o sa ajunga si pe aleile dintre blocuri”, declara, ieri dimineata, Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului.
In acelasi timp, acesta sustinea ca din momentul in care pe strazi se da cu material antiderapant si pana cand acesta isi face efectul… dureaza, deci botosanenii ar trebui sa aiba rabdare.
„Si materialul acesta nu ofera conditii ideale, trebuie un interval de timp in care se actioneaza. Si chiar daca este material antiderapant, trebuie adaptata viteza la conditiile de drum. Dar ceea ce este cert, este ca s-a intervenit pe principalele strazi. Daca nu se intervenea, la acest moment nu se circula cum se circula, in conditii foarte bune pe strazi. Mai sunt unele mici probleme pe trotuare dar pe strazi, pe Bulevard, pe Imparat Traian, pe Marchian se circula foarte bine”, a spus viceprimarul. Acesta s-a declarat multumit de modul in care cei de la Urban Serv au intervenit, ieri dimineata, fiind convins ca daca nu se intervenea numarul accidentelor rutiere de pe strazile municipiului ar fi fost foarte mare.
„Colegii au intervenit. Urban Serv-ul si-a facut datoria, daca nu dadeau material era groaznic azi dimineata, erau o suta de accidente. Au intervenit, au program. In fiecare noapte, din doua in doua ore au o masina care patruleaza iar in momentul in care se observa ca ar trebui intervenit informeaza dispeceratul, se da alarma si vin toti colegii care intervin cu toate utilajele”, a spus Cosmin Andrei.