un bărbat în vîrstă de 71 de ani, bolnav si neputincios a fost uitat de copii în spital • medicii de la UPU nu dau de familie pentru a-l putea trimite acasă • septuagenarul nu-si doreste decît să ajungă într-un cămin sau să moară • „Copiii mei au uitat de mine. M-au mutat de la unul la altul… dar n-au grija mea“, ne-a spus bătrînul •
După 40 de ani de muncă si de cotizat la bugetul statului si cu trei copii crescuti si făcuti „oameni“, un bătrîn din Piatra Neamt a ajuns să fie abandonat prin spital, trăind din mila cadrelor medicale. Indiscutabil, cea mai mare vină o au copii, dar nici statul n-a dat buzna în ultimii 20 de ani să-si îngrijească bătrînii. În judet, căminele de bătrîni sau adăposturile sociale se pot număra pe degetele de la o mînă iar intrarea într-un astfel de asezămînt implică efort, relatii, spagă. Cum nici spitalele nu pot interna cazurile sociale pentru că nu le dă nimeni bani pentru îngrijiorea acestora, bătrînii singuri aflati în această situatie nu au altceva de făcut decît să-si dorească moartea sau să hălăduiască pe drumuri. Dacă îi mai tin picioarele.
Din nefericire, într-o astfel de situatie a ajuns Gheorghe M., de 71 de ani, din cartierul Sarata, al municipiului Piatra Neamt. De două zile acesta zace pe un pat din Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Neamt si mănîncă din mila doctorilor si asistentelor, cărora li se rupe sufletul de starea lui. Bătrînul a fost adus joi dimineată la spital de o ambulantă ce fusese solicitată de pe un telefon mobil pentru a-i acorda îngrijiri medicale deoarece omul se simtea rău. Ajuns la UPU, cadrele medicale au constatat că bătrînul suferise la sfîrsitul lunii niembrie o fractură a articulatiei coxi-femurale si a rotulei si stătuse mai bine de o lună din spital. Acum, bătrînul avea dureri la locul operatiei si, după ce i s-au administrat calmante si alte medicamente, s-a stabilit că nu poate fi internat pentru că nu are de ce. Medicii bănuiesc că acest bătrîn, abandonat de familie, si-a dorit să revină în spital, unde, de bine de rău, are trei mese si stă la căldură. Cum nu putea fi internat fără un motiv medical clar, angajatii de la UPU au decis joi să-l externeze.
„Nu-mi doresc decît să ajung la un azil, sau să mor!“
Din păcate, nu au reusit să dea în nici un fel de copiii pacientului iar numărul de mobil de pe care fusese chemată salvarea figura acum ca fiind nealocat. Din această cauză, bătrînul a asjuns să zacă de mai bine de două zile pe un pat din Urgentă pînă cînd se va găsi o solutie. „Nu am reusit să dăm de familia acestuia iar noi nu-l putem trimite cu ambulantăa la casa lui dacă nu are cine să-si asume grija pentru el, dat fiind faptul că este imobilizat la pat. La un adăpost social sau un cămin de bătrîni nu-l primeste nimeni pentru că are o locuintă, de internat în spital nu poate fi vorba, asa că nu stim ce vom face cu el“, a declarat Gabriela Chitoscă, asistenta sefă a UPU Neamt.
În triajul Sectiei Urgentă, pe un pat de lîngă geam, acoperit cu un morman de pături si cu o pungută cu mîncare la cap, Gheorghe M. zace resemnat si priveste în gol pe fereastră. Întrebat de povestea sa, bătrînului i se umplu ochii de lacrimi instantaneu iar glasul slăbit de vîrstă i se frînge de durere. Povesteste totusi cu speranta că oricine i-ar putea fi de ajutor si i-ar putea face viata mai usoară. „De Sfîntu’ Andrei am căzut si mi-am rupt piciorul, la sold si la genunchi. Am venit la spital si am fost operat după care am rămas internat pînă în ajunul Crăciunului. M-au dus acasă cu salvarea dar copiii mei au uitat de mine. M-au mutat de la unul la altul… dar n-au grija mea. Acu’ am venit la spital iar că nu mă simt bine deloc dar nu vor să mă mai tină dar nici nu mă ia nimeni acasă. N-am unde să mă duc. Nu vreau decît să găsesc un locsor la azil ca să-mi sfîrsesc zilele acolo. Dacă nu, nu vreau decît să mor“, declara, plîngînd, bătrînul. Nu are sotie, este despărtit de 25 de ani si a muncit timp de 40 de ani, ca muncitor la IFET. Pentru anii de muncă, are acum o pensie de 666 de lei, bani care ajung mai mult prin buzunarele copiilor.
monitorulneamt.ro
