spot_img
spot_img
-0.9 C
Vaslui
24-nov.-2024
spot_img
spot_img

„Cascadori” gălăţeni pe acoperişul fotbalului!

- Advertisement -

* Echipa unei firme gălăţene montează sistemul de cabluri pentru acoperişul retractabil al stadionului * Sorin Oprescu „s-a crucit” când i-a văzut pe gălăţeni lucrând la înălţime * Încă două săptămâni de luptă cu 1.200 tone de cabluri, scripeţi şi dispozitive hidraulice *

Montarea acoperişului retractabil la Stadionul Naţional „Lia Manoliu” este în aceste zile încercarea supremă pentru constructorii care vor să transforme în realitate visul FIFA al microbiştilor tricolori.

Şi primarul Sorin Oprescu, cât o fi el de Oprescu, s-a crucit când i-a văzut pe muncitori executând cascadorii la înălţime. Cabluri groase cât braţul de om, grele de sute de tone şi acţionate de scripeţi cât un tractor trebuie întinse deasupra stadionului!

Ei bine, misiunea imposibilă de a se lua la trântă cu ditamai pitonii de oţel a revenit unei firme gălăţene, SC Giramet SRL, pentru care fabricarea şi montajul construcţiilor metalice nu mai au secrete.

De altfel, firma gălăţeană este printre companiile „veterane” implicate în proiectul ce se anunţă a fi stadionul secolului în fotbalul românesc. Încă din 2009, când Concernul Max Boegl & Astaldi a organizat licitaţii pentru lucrări la stadion, cei de la Giramet şi-au pus experienţa la bătaie.

„La început, la licitaţie, ni s-a încredinţat o lucrare mai mică. Apoi, dacă au văzut nemţii că suntem serioşi şi facem treabă de calitate, ne-au încredinţat şi alte lucrări.

„Şi uite aşa, acum, tot ce o să vedeţi metal pe Stadionul Lia Manoliu, de la porţi solide, balustrade, scări, bazin de ape pluviale, rezervoare este confecţionat în atelierele noastre din Tirighina!”, ne spune mândru Georgică Ignat, managerul Giramet.

Montaj în premieră

Nu-i vorbă, când ai contracte de un milion de euro la Stadionul Naţional chiar că e lucru de laudă, dar după cum ne spune dl Ignat, toate porţile şi balustradele din lume nu fac în încercare cât montajul acoperişului retractabil.

„La acoperişul acesta, cablurile sunt furnizate de o firmă din Elveţia, specializată pe aşa ceva, copertina este adusă de o firmă din Ungaria, dar problema este ridicarea şi montajul la înălţime al întregii structuri. Şi ni s-a pus întrebarea asta, dacă ne încumetăm la aşa ceva!”.

„Şi am făcut noi lucrări mari în Combinat, la Galaţi, am făcut şi rezervoare petroliere pentru terminalul de la Giurgiuleşti, dar lucrare de montaj precum asta cu acoperişul stadionului nu a mai făcut nimeni. A fost o provocare pentru noi. Am zis că încercăm şi chiar am reuşit!”, ne spune dl Ignat.

Cu mingea la centru

O echipă de 20 de oameni de la Giramet dau zor la întinderea cablurilor. De jos, când îi vezi pe lucrători cum „dansează pe sârmă” prinşi doar în centura de siguranţă, te trec fiorii. Mai că-ţi vine să crezi că Omul Păianjen s-a născut la Galaţi! Cum s-o vedea de sus, numai ei ştiu.

„Pe stâlpii metalici se trag hidraulic aceste cabluri, 1.200 tone cu totul. Acoperişul e ca o roată de bicicletă şi are un rol important şi în structura de rezistenţă a stadionului”.

„Mai este foarte puţin acum şi ajungem cu scripeţii la stâlpii unde se pun bolţurile (dispozitive de prindere) şi se întinde acoperişul”, ni se explică dintr-o perspectivă tehnică incredibilele cascadorii pe care gălăţenii le fac pe acoperişul arenei fotbalului.

Din câte ni s-a spus, în două săptămâni gălăţenii vor încheia misiunea de a întinde cablurile peste stadion. Vor mai trebui, probabil, încă vreo două săptămâni pentru a întinde şi prelata. Dar rolul firmei gălăţene în arena fotbalului nu se încheie aici.

„Mai sunt încă destule de pus la punct, dar în ceea ce ne priveşte,  suntem oameni de cuvânt şi lucrările ce ne-au fost încredinţate vor fi terminate la timp”, ne spune managerul George Ignat.

În august, pe Stadionul Naţional „Lia Manoliu” se pune mingea la centru între România şi Argentina. Nu ştim câţi gălăţeni vor fi atunci în echipa naţională, dar, cu siguranţă, cel puţin o parte… din stadionul naţional va fi din Galaţi, garantat sută la sută.

www.viata-libera.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.