N-am idee dacã seful politistilor din Bârlad, Vasile Rãdoi, a aflat de Ghitã Pristanda sau a auzit, poate la scoalã, de replica de mai sus. Bãnuiesc, însã, cã vorbind de Bârlad, un oras cu teatru si puternice filoane culturale, si seful politistilor are cunostinte despre dramaturgia româneascã. Ideea pe care îmi doresc sã o înteleagã pânã si acest Pristanda de Bârlad este cã în calitate de mare sef, acesta are cu totul alte îndatoriri decât fugãrirea ziaristilor care l-au supãrat pe domn’ primar. Eu cred si îl înteleg pe domnul Rãdoi cã pãzirea panselutelor este un efort care îi solicitã la maximum inteligenta, de aici probabil si derapajele de logicã si bun simt. Nu înteleg, în schimb, de ce si cum afecteazã linistea publicã prezenta unui jurnalist la sfintirea unei biserici. Din câte stiu, colega mea Cezara Mironicã nu avea nici petarde si nici fumigene în posetã. Dar dacã mintea politistilor locali rãmâne un mister pentru mine, am o sigurantã si o clarviziune: primarul Constantinescu este un sfânt care meritã pictat pe icoanele din bisericile bârlãdene. Gânditi-vã numai cum a cedat el ani de-a rândul din sfânta spagã, cum s-a sacrificat în numele credintei de a ridicat o bisericã pe care a sfintit-o… în campania electoralã! Si când faci atâtea jertfe si sacrificii, când ochii îti sunt umezi de emotie, când simtãmintele divine te coplesesc, când crezi cã l-ai apucat pe Dumnezeu de-un picior, te pomenesti cu Cezara în fata ochilor. Cum sã nu te apuce nebunia?
