“Cutitarul” care a terorizat spitalul din Husi a scãpat doar cu o amendã!

Judecãtoria din Husi a finalizat dosarul în care un tânãr de 20 de ani a provocat un scandal fãrã precedent în Spitalul Municipal “Dimitrie Castroian” Husi. Trimis în judecatã pentru sãvârsirea infractiunilor de tulburare a ordinii si linistii publice si de port, fãrã drept, de obiecte periculoase, Cosmin Daniel Roman (20 de ani) a scãpat cu o pedeapsã foarte usoarã, desi pe tot parcursul procesului nu s-a arãtat în fata judecãtorilor, fiind reprezentat de un avocat, si acela oferit de stat. Dupã ce au analizat pledoariile celor implicati, magistratii Judecãtoriei Husi au hotãrât ca tânãrul de 20 de ani sã primeascã o amendã de 3.120 lei, fiind echivalentul la 260 zile-amendã, cuantumul unei zile-amendã fiind de 12 lei. În sentinta pronuntatã si rãmasã definitivã, nefiind contestatã nici de inculpat si nici de procurori, judecãtorii au atras atentia tânãrului cã, în cazul în care amenda nu va fi achitatã, zilele de amendã vor fi transformate în zile de închisoare.
Tânãrul de 20 de ani a intrat cu forta în spital si a amenintat cã se sinucide!
Conform hotãrârii pronuntatã de Judecãtoria din Husi, în data de 16 decembrie 2017, Cosmin a intrat cu forta în spitalul din oras, a reusit sã treacã de paznici si, odatã ajuns în clãdire, a creat un show tulburãtor. “S-a retinut în esentã prin actul de sesizare a instantei cã, în noaptea de 16.12.2015, în jurul orelor 23,40, inculpatul a pãtruns în incinta Spitalului Municipal Husi, având asupra sa un cutit. Vãzându-l, agentii de pazã B.J. si R.I. i-au solicitat sã pãrãseascã unitatea medicalã, însã acesta a refuzat, intrând în clãdire. Imediat au fost sesizate organele de politie, însã pânã la sosirea lor, inculpatul a ajuns în holul unde functioneazã registratura. Aici, a început sã tipe si sã foloseascã cuvinte vulgare, amenintînd cã se va sinucide. La sosirea organelor de politie, inculpatul se manifesta violent si tinea cutitul la gât amenintînd cã va omorî alte persoane si cã se va sinucide. Aproximativ 20 de minute, organele de politie au încercat sã-l linisteascã, fiind nevoite sã-l încãtuseze si sã-l conducã la sediul Politiei mun.Husi. În tot acest interval de timp, prin comportamentul sãu, inculpatul a creat o stare de temere persoanelor aflate în incinta spitalului si a perturbat activitatea, tulburând astfel ordinea si linistea publicã”, se mentioneazã în hotãrârea pronuntatã de Judecãtoria Husi. (Andrei Manolachi)