spot_imgspot_img
21.1 C
Vaslui
24-apr.-2024

Zeci de mii de elevi nu primesc la şcoală cornul şi laptele şi nici mere

- Advertisement -

Deşi Guvernul României are în prezent trei produse alimentare pe care le garantează elevilor României, 59.000 de elevi din judeţul Galaţi (preşcolarii şi elevii din învăţământul primar şi gimnazial) nu primesc nici unul dintre cele trei produse. Dacă pentru măr şi corn este posibil să înceapă să le primească de luna viitoare, despre lapte veştile sunt extrem de proaste – licitaţia pentru acest produs a fost contestată iar dacă această contestaţie va fi acceptată, licitaţia se va relua, caz în care elevii vor primi lapte la Sfântu’ Aşteaptă.
Cum s-a ajuns la această situaţie explică preşedintele CJ Galaţi, Costel Fotea: “Consiliul Judeţean a demarat încă din luna februarie procedura de achiziţie pentru programul laptele şi cornul. În timp ce procedra era în derulare, s-a modificat legislaţia în sensul în care Guvernul a decis ca distribuitorul să poată da 50% lapte şi 50% substituenţi, adică iaurt. Fiind procedura în derulare, a trebuit să reluăm procedura conform noii legislaţii. Apoi, în luna iunie a apărut o nouă modificare legislativă în privinţa legii achiziţiilor publice şi iar am reluat procedura. Aşa se face că am ajuns ca licitaţia să se finalizeze pe 9-10 septembrie, însă după desemnarea câştigătorilor ne-am trezit cu contestaţie. Acum aşteptăm răspunsul, iar după ce îl primim, dacă este un răspuns negativ pentru noi, adică dacă se acceptă contestaţia, trebuie să reluăm procedura de achiziţie. Dacă se va respinge contestaţia, atunci procedura e încheiată şi vom începe distribuţia de lapte în şcoli în două-trei zile. Şi la corn am avut ceva probleme, aşa că vom închide procedura în câteva zile şi de săptămâna viitoare vom distribui cornurile. Aici s-a întârziat din cauză că participanţii la licitaţie mai aveau de depus documente de clarificare”.
Costel Fotea a mai adăugat că de la 1 octombrie va începe distribuţia merelor către cei 48.000 de elevi beneficiari (cei din învăţământul primar şi gimnazial): “Avem un acord cadru pe doi ani, adică şi în acest an va distribui acelaşi distribuitor ca şi anul trecut. Programul începe de la 1 octombrie, conform contractului, căci programul stabileşte doar perioada de distribuţie a merelor – 85 de zile – nu şi data de la care începe împărţirea merelor, acest lucru rămânând să fie stabilit în plan local”.
Cât priveşte data la care se va demarat distribuţia de lapte în şcoli, Costel Fotea spune că nu poate da, din păcate, un termen clar „pentru că nu ştim ce răspuns vom primi cu privire la acea contestaţie”.

sursa: http://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/zeci-de-mii-de-elevi-nu-primesc-la-scoala-cornul-si-laptele-si-nici-mere.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.