spot_imgspot_img
19.7 C
Vaslui
25-apr.-2024

Vasluienii angajati la CFR vor putea iesi la pensie chiar si cu 13 ani mai devreme

- Advertisement -

DREPTURI… Vesti bune pentru vasluienii care lucreazã la CFR. Presedintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind statutul personalului feroviar, iar printre numeroasele beneficii si gratuitãti de care pot beneficia se numãrã si reducerea vârstei standard de pensionare cu pânã la 13 ani. De asemenea, acestia vor beneficia de o zi liberã suplimentar fatã de restul angajatilor din România. „Ziua Feroviarilor, sãrbãtoritã anual la data de 16 februarie, se declarã zi de sãrbãtoare legalã pentru personalul feroviar, prin derogare de la prevederile art.139 alin.(1) din Codul muncii (articolul care stabilește lista liberelor legale din an – n. red.)”, se precizeazã în actul normativ. 

Personalul feroviar are, potrivit legii, urmãtoarele drepturi: salariu lunar compus din salariul de bazã, indemnizatii, sporuri, premii, prime si alte adaosuri al cãror cuantum se stabileste conform legii, contractului individual de muncã si/sau contractului colectiv de muncã; beneficiazã gratuit de asistentã si servicii medicale si psihologice, în caz de boalã sau de accidente, de proteze, de orteze sau de alte dispozitive medicale, precum si de medicamente; cãlãtorie gratuitã pe calea feratã, atât în interes personal, cât si în interes de serviciu, în conditiile legii; beneficiazã, în cazul concedierilor colective, de o sumã compensatorie al cãrui cuantum nu poate fi mai mic decât nivelul a de 5 ori cîstigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului de stat, în conditiile stabilite prin contractul colectiv de muncã; primeste locuintã de interventie, de serviciu, socialã sau de protocol, dupã caz; beneficiazã, o singurã datã pe an, de decontarea de cãtre angajator a unui procent de 50% din cheltuielile ocazionate de efectuarea concediului de odihnã. Suma decontatã nu poate depãsi nivelul a de 3 ori salariul minim brut pe tarã garantat în platã si se stabileste prin contractul colectiv de muncã; ajutoare materiale de sãrbãtorile de Paste si Crãciun, de Ziua Feroviarilor, precum si în caz de deces al salariatului sau al unui membru de familie al acestuia, la nasterea copilului/adoptia unui copil minor, la cãsãtorie. Cuantumul acestor ajutoare se stabileste prin contractul colectiv de muncã; vouchere de vacantã, tichete de masã, tichete cadou, tichete de cresã sau alte tipuri de tichete de valoare acordate potrivit legii; asigurare gratuitã de viatã, de sãnãtate, precum si pentru pagubele produse în cazul accidentelor si incidentelor de cale feratã sau de metrou; zile libere plãtite cu ocazia unor evenimente familiale, stabilite prin contractul colectiv de muncã; prin derogare de la prevederile Codului fiscal, personalul feroviar beneficiar de autorizatii si permise de cãlãtorie gratuitã pe calea feratã, atât în interes personal, cât si în interes de serviciu, este exceptat de la plata taxelor si impozitelor aferente acestora.

Beneficii si pentru membrii familiei personalului feroviar

De asemenea, si membrii familiei personalului feroviar beneficiazã gratuit, în conditiile legii, de: asistentã medicalã si medicamente în cadrul sistemului de asigurãri de sãnãtate; decontarea cheltuielilor de transport în situatia mutãrii personalului feroviar în interes de serviciu în altã localitate; legitimatii de cãlãtorie gratuite pe calea feratã. Copilul/copiii personalului feroviar decedat în urma unui accident de muncã sau a unei boli profesionale, care urmeazã o formã de învãtãmânt cu platã, organizatã potrivit legii, beneficiazã, la cerere, de suportarea, de cãtre unitatea angajatoare, a taxei de scolarizare, pânã la finalizarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani. Membrii de familie ai personalului feroviar beneficiazã de pensie de urmas în conditiile prevãzute de legislatia privind sistemul public de pensii.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.