spot_imgspot_img
16.8 C
Vaslui
24-apr.-2024

UPDATE: Fănel Bogos, urmărit de ghinioane: un nou incendiu la ferma de pui de la Banca (FOTO)

- Advertisement -

UPDATE: NEATENȚIE… Un TIR cu remorcă încărcat cu zece tone de paie a produs aseară o pagubă importantă societății Vanbet din satul Gara Banca, comuna Banca. Șoferul autotrenului a intrat în curtea societății și, din neatenție, a agățat două fire electrice de pe un stâlp. Acestea au căzut peste remorcă, s-au atins între ele și au produs un scurt circuit, iar paiele, uscate de la căldură, s-au aprins instantaneu. Pompierii bârlădeni au reușit cu greu, timp de peste două ore, să limiteze dezastrul care se anunța, fiind ars doar TIR-ul, complet, cu tot cu încărcătură. Au fost salvate șase hale de producție, pentru creșterea puilor.

SCRUM… A fost dată alarma, vineri seara, la ferma de pui din comuna Banca, după ce un incendiu a făcut scrum 10 tone de paie, un autotren și un cap tractor. Incidentul, care a avut loc în curtea societății Vanbet aparținând omului de afaceri Fănel Bogos, a fost cauzat de deteriorarea unor conductori electrici ai TIR-ului. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Vaslui, exista riscul ca flăcările să se extindă și la halele unde se cresc păsările. „Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și un echipaj specializat pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un autotren încărcat cu paie, autovehicul aflat în curtea unei societăți comerciale din localitatea Banca Sat, comuna Banca.

La sosirea echipajului de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul autotrenului și al capului tractor , existând pericolul de extindere la o moară de cereale și la la câteva hale.S-a acționat pe două sectoare, primul, pentru lichidarea incendiului, iar cel de-al doilea, pentru protecția bunurilor imobile din jur. Au ars aproximativ zece tone paie, autotrenul și capul tractor.Nu au fost victime. Au fost salvate șase hale pentru creșterea păsărilor și o moară de cereale. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost deteriorarea unor conductori electrici, urmare a unei acțiuni mecanice, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.

Incendii cu repetiție

Acesta este cel de-al patrulea incendiu care afectează fermele lui Fănel Bogos. În urmă cu cinci ani, un depozit de furaje de la ferma pe care afaceristul o deține în localitatea Rebricea a fost mistuit într-un incendiu devastator. Doi ani mai târziu, în 2017, un alt incendiu a afectat abatorul de păsări de la Sălcioara. Flăcările au distrus atunci doar acoperișul clădirii în care se aflau birourile administrative. Pe 2 ianuarie 2019, patronul societății Vanbet a primit cea mai grea lovitură, după ce flăcările i-au făcut scrum o hală a abatorului de pui de la Sălcioara, de aproximativ 5000 mp,  instalațiile și echipamentele specifice, dar și circa 200 tone de carne.

 

 

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri