INCREDIBIL… Două fetițe, una de 11 ani și alta de 10 ani, au trecut pe 6 iunie printr-o experiență traumatizantă, când un bărbat le-a urmărit prin Bârlad, masturbându-se în fața lor pe o stradă lăturalnică din zona Spitalului de Copii Bârlad. Fata de 11 ani a acționat rapid și a sunat la părinți, individul fiind prins rapid de polțiști și identificat de fetițele agresate.
Fetele, ambele din municipiul Bârlad, mergeau spre Secția Pediatrie (fostul spital de copii), fiind urmărite de un bărbat care a călătorit cu ele în autobuz. Fiind dimineață, fetele nu au crezut că acesta ar avea intenții urâte, dar când au intrat pe o alee din apropierea Bisericii, bărbatul le-a făcut cu ochiul și a început să se masturbeze în fața lor, încercând să pună mâna pe una din fetițe. Cea mare de 11 ani a sunat la părinți, iar aceștia au anunțat agresiunea la 112, poliția ajungând în scurt timp la fete. Dar perversul fugise deja. Fetițele au mers la poliție, împreună cu părinții și l-au identificat pe agresor, care a fost reținut în scurt timp.
Acesta este Cătălin Mihăilă, de 29 de ani, din Bârlad, un individ orfan, rămas fără mamă, care a decedat, încă de mic copil. A fost dat în plasament familial la o familie din satul Simila, comuna Zorleni. „Are probleme psihice, a fost de multe ori internat la Psihiatrie. A fost dat demult timp în plasament la o familie din Simila, apoi a ajuns să se aciuiască pe unde a putut, prin Simila, pe unde a fost primit. Este bolnav psihic, are mi se pare că și certificat de handicap”, a spus Paula Hultoană, primarul comunai Zorleni. Cătălin Mihăilă a fost reținut pe 6 iunie seara, iar pe 7 iunie a fost prezentat la Judecătoria Bârlad, cu propunere de arestare preventivă, judecătorul de drepturi și libertăți admițând propunerea procurorului de caz. Cătălin Mihăilă a făcut apel la Tribunalul Vaslui, la sentința primită la Bârlad, iar pe ieri, pe 11 iunie, judecătorii vasluieni i-au respins apelul, menținând sentința de la Judecătoria Bârlad, privind arestarea preventivă a acestuia. Perversul Cătălin Mihăilă va fi supus și unei expertize psihiatrice, pentru a se stabili dacă a avut sau nu discernământ când a comis fapta. Fetițele agresate de individul pervers sunt incluse într-un program de consiliere psihologică, pentru a trece peste trauma suferită.