spot_imgspot_img
10.4 C
Vaslui
29-mart.-2024

Un bărbat cu mandat de arestare în Germania a fost depistat la Albița, însă a reușit să fugă de sub nasul polițiștilor!

- Advertisement -

FENTĂ… Un moldovean, pe numele căruia exista un mandat european de arestare, depistat în vama Albița, a reușit să păcălească polițiștii, care l-au preluat, pentru a-l duce în arest. Bărbatul în vârstă de 30 de ani a aplicat o metodă banală: a cerut să fie lăsat pentru nevoile fiziologice, însă, când a fost lăsat singur, a luat-o la sănătoasa. Ore în șir l-au căutat polițiștii, jandarmii și polițiștii de frontieră, însă abia azi, puțin după ora 12,00, cu ajutorul luptătorilor de la Serviciul de Acțiuni Speciale, bărbatul a fost găsit în Valea Grecului. Reprezentații IPJ Vaslui spun că îi vor cerceta pe polițiștii care l-au scăpat din mâini pe moldovean.

„În ziua de 8 septembrie, politiștii de la punctul de frontieră Albița au identificat un bărbat în vârstă de 30 de ani, cu dublă cetățenie româno-moldovenească, pe numele căruia fusese emis un mandat european de arestare de către autoritățile din Germania. În timp ce polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui escortau bărbatul, de la punctul de frontieră Albița către o unitate de arest, acesta, sub pretextul satisfacerii nevoilor fiziologice, a scăpat de sub escortă. În zonă au fost mobilizate patrule de polițiști, jandarmi și polițiști de frontieră, care au efectuat investigații specifice în vederea identificării bărbatului.   Astăzi, în jurul orei 12:15, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Huși sprijiniți de luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Vaslui au identificat și reținut bărbatul, în timp ce acesta se afla pe raza localității Valea Grecului, în comuna Duda-Epureni, județul Vaslui”, au transmis reprezentații IPJ Vaslui. Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui a dispus efectuarea de verificări, prin Compartimentul Control Intern, cu privire la modalitatea îndeplinirii atribuțiilor de serviciu de către polițiștii care asigurau escorta.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.