spot_imgspot_img
8.5 C
Vaslui
19-apr.-2024

Trei copii luati de lângã douã mame: una e nebunã si alta betivã!

- Advertisement -

SALVATI Trei copii cu vârste de la o lunã la trei ani, doi fiind frati, au fost scosi sãptãmâna trecutã din familii. Un bãietel de o lunã, nãscut de o mamã schizofrenicã si alti doi micuti, un bãietel si o fetitã, au fost plasati cu ordonante presedintiale la asistenti maternali profesionisti, de cãtre DGASPC Vaslui. Ordonantele presedintiale au fost date din cauzã cã familiile din care au fost scosi copiii s-au împotrivit luãrii mãsurii de scoatere din familie. Bãietelul de o lunã este al unei mame, Diana Budeanu, care suferã de schizofrenie paranoidã, femeia fiind la al cincilea copil pe care-l naste si ajunge în sistemul de protectie. Pe unul dintre ei l-a nãscut acum un an, în tren, cazul fiind mediatizat la timpul sãu, la nivel national.

Copilãria este cea mai fericitã perioadã pentru om. Din nefericire, pentru unii copii aceastã perioadã este cumplitã: sunt neglijati, înfometati, înfrigurati si mai ales nu au parte de mame responsabile. În numai o sãptãmânã, la CPRUCANE din Bârlad au ajuns trei copii, care au fost plasati la asistenti maternali profesionisti, din cauzã cã în familie erau în pericol de moarte. Primul copil, un bãietel nãscut pe 11 februarie, de cãtre Diana Budeanu, de 33 de ani, din Bârlad, cunoscutã deja în sistemul de protectie vasluian, ca mama ce suferã de schizofrenie paranoidã. Ea mai are încã patru copii, nãscuti fãrã tatã, unul dintre ei fiind nãscut anul trecut în tren. Cazul respectiv a fost mediatizat de noi, anul trecut în luna ianuarie. Instanta a decis ca si micutul nãscut anul acesta, în februarie, sã fie dat în asistentã maternalã, sub protectia DGASPC Vaslui deoarece, având în vedere boala mamei, chiar dacã ea insistã sã-si creascã singurã copiii pe care-i face pe bandã rulantã, neavând o perceptie realistã a situatiei si stãrii în care se aflã, viata bebelusului este în primejdie. Alti doi copii, o fetitã de doi ani si jumãtate si un bãietel de aproape patru ani, ai unei femei din satul Trestiana, comuna Grivita, care trãieste fãrã forme legale în Bârlad, în concubinaj cu un bãrbat, au ajuns si ei prin ordonantã presedintialã la un singur asistent maternal profesionist, fiind frati. Mama copiilor îi neglija cumplit, micutii fiind gãsiti de nenumãrate ori de asistentii sociali ai DGASPC Vaslui în mizerie, frig si flãmânzi. Pentru cã mama refuza sã dea copiii în asistentã maternalã, DGASPC Vaslui a solicitat la Tribunalul Vaslui ca sã fie scosi din familie cu ordonantã presedintialã. Copiii sunt acum în sigurantã, în timp ce mamele decãzute din drepturile pãrintesti … o pot lua de la capãt cu fãcutul de copii. Doar în România se mai poate ca o femeie fãrã discernãmânt, având o boalã psihicã incurabilã, în loc sã fie îngrijitã la un spital specializat, este lãsatã sã facã copii pe bandã rulantã, care ajung sã fie crescuti din mila statului. Si din banii contribuabililor, evident!

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.