spot_imgspot_img
7.9 C
Vaslui
18-apr.-2024

TĂRATĂ A JURAT

- Advertisement -

Incepînd de ieri, Culită Tărâtă a preluat oficial conducerea Consiliului Judetean Neamt • el a primit binecuvîntarea episcopului-vicar Ioachim Băcăuanul • „Este o onoare si o responsabilitate această functie. Culorile politice sînt importante doar în campaniile electorale. Acum a venit momentul să lăsăm politica si să muncim cu toată responsabilitatea“, a declarat presedintele CJ • miercuri vor fi alesi vicepresedintii, vehiculîndu-se numele lui Mihai Fărcăsanu si Mircea Pintilie •

Culită Tărâtă, presedintele ales al Consiliului Judetean Neamt, a preluat oficial frîiele judetului luni, 25 iunie, odată cu depunerea jurămîntului. Ceremonia a avut loc în sala de festivităti a institutiei în fata unei asistente numeroase. Au fost prezenti consilieri judeteni, politicieni, primarii din multe localităti, reprezentanti ai justitiei, ai presei, dar si înalte fete bisericesti. Printre ei prefectul Ilie Mitea, presedintele Tribunalului Neamt, magistratul Laura Filioreanu, precum si Prea Sfintia Sa Ioachim Băcăuanul, episcopul vicar al Arhiepiscopiei Romanului si Bacăului. Ceremonia a fost simplă si a constat în citirea de către judecătoarea Filioreanu a sentintei civile irevocabile a Tribunalului Neamt prin care a fost validată alegerea lui Culită Tărâtă în functia de presedinte al CJ. Imediat după aceea, acesta a depus jurămîntul cu mîna pe Biblie. Actul scurt si emotionant a fost binecuvîntat de PS Ioachim Băcăuanul care a adresat cîteva cuvinte presedintelui, dar si asistentei: „Ar putea părea insolită si inoportună prezenta noastră aici, dar consider că înainte de toate este Dumnezeu, iar tot ceea ce se face este în numele Domnului. Consider că orice activitate nouă trebuie să se facă cu gîndul către divinitate. Judetul Neamt este unul unic în tară, este o zonă cu o încărcătură spirituală deosebită, un adevărat pol al ortodoxiei. Mă bucur că în fruntea acestui judet este domnul Culită Tărâtă, un om credincios si cu frică de Dumnezeu. Îi doresc să nu uite sorgintea sa romascană si să se aplece cu atentie si asupra acelei zone, pentru că vine din Romanul nostru voievodal, istoric. Îl asigurăm pe domnul Tărâtă de sprijinul clericilor din Neamt, de sprijinul tuturor călugărilor si călugăritelor de aici si îi dorim putere de muncă, iar Dumnezeu să-l binecuvînteze în tot ceea ce va face“, a declarat PS Ioachim Băcăuanul. Emotionat de cuvintele înaltului prelat si de aplauzele colegilor, noul presedinte al CJ a tinut să spună cîteva cuvinte ce erau destinate mai ales locuitorilor din judet.

„Trebuie să ne ghideze preceptul: «Iartă-ne greselile noastre asa cum iertăm si noi greselile altora»“

„Este o mare onoare pentru mine si totodată o mare responsabilitate pentru că lumea are mari asteptări de la noi. Asa cum am mai spus si altădată, eu nu mă consider în acest moment un învingător, ci învingător mă voi crede doar la finalul celor patru ani de mandat, cînd voi putea spune nemtenilor că mi-am îndeplinit promisiunile. În conditiile în care lumea este într-o vîltoare continuă, într-o frămîntare perpetuă, noi, cei care sîntem vremelnici pe acest pămînt, dar si în functii, avem obligatia de a respecta oamenii si de a face tot ceea ce este posibil să ne fie mai bine tuturor. Mă adresez tuturor nemtenilor, celor care m-au votat, dar si celor care nu au făcut asta, si le promit tuturor că voi face tot ceea ce depinde de mine ca să putem duce la bun sfîrsit toate proiectele menite a transforma acest judet într-unul de elită, asa cum merită acesti oameni minunati. Culorile politice sînt importante doar în campaniile electorale. Acum a venit momentul să lăsăm politica si să muncim cu toată responsabilitatea. Ca un om al satului, unul venit din brazdă, îmi doresc acum, la început de drum, să avem ploi si soare la timp si să nu facem rabat de la muncă“, a declarat presedintele CJ. Prefectul judetului i-a urat succes si a cerut tuturor politicienilor să dea dovadă de tolerantă si să-si dea mîna pentru a colabora pentru binele nemtenilor. „Odată depăsite bătăliile electorale cred că pe toti trebuie să ne ghideze în ceea ce facem binele comun al cetătenilor acestui judet. Trebuie să ne ghideze preceptul: «Iarta-ne greselile noastre asa cum iertăm si noi greselile altora». De aceea cred că dacă avem puterea de a ne ierta greselile unii altora vom reusi si vom învinge în tot ceea ce vom face“, a declarat prefectul Ilie Mitea. Miercuri vor fi alesi vicepresedintii CJ, iar atunci echipa de conducere va fi completă si gata de treabă. Protocolul de colaborare, încheiat între APEL si PP-DD, la nivelul judetului Neamt a clarificat în mare parte atît situatia viitorilor doi vicepresedinti din cadrul Consiliului Judetean Neamt, dar si în cazul mai multor viceprimari. La Consiliul Judetean, PP-DD va da cu sigurantă un vicepresedinte, functie ce urmează să fie ocupată de Mihai Fărcăsanu, presedintele filialei nemtene. Se pare că lucrurile sînt clarificate si în cazul celui de-al doilea vicepresedinte. Varianta agreată este Mircea Pintilie, din partea PDL, cel care a mai avut această functie. Situatia se va clarifica, cu sigurantă mîine, în cadrul sedintei de CJ. La Piatra Neamt, PP-DD va da un viceprimar, sansele cele mai mari avîndu-le Monica Anton. În teritoriu, ca urmare a întelegerii PP-DD – APEL, prima formatiune politică va obtine 9-10 functii de viceprimari.

www.monitorulneamt.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.